OPINII

Alexandru, tânărul român care este de 6 luni în comă într-un spital din Spania după ce a fost bătut de 20 de indivizi

Alexandru Ioniță, un tânăr de 23 de ani, este de 6 luni în comă într-un spital din Spania, după ce a fost bătut cu săltăticie de un grup de  aproximativ 20 de tineri, mulți dintre ei minori, într-un parc din Amorebieta. Familia lui speră într-o revenire miraculoasă, deși starea lui s-a ameliorat ușor în tot acest interval.

Alexandru a fost bătut în luna iulie, lăsat inconștient la pământ, nu înainte ca agresorii să-l caute în buzunare. Incidentul a fost filmat de către bătăuși, apoi distribuit online. Un localnic, Jon Zugazua, a fost cel care a sunat la ambulanță și i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale, relatează La Vanguardia.

„Era trei dimineața. Luasem cina și eram în drum spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte și mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat și am văzut că este inconștient, nu reacționa. La 112, doctorul mi-a dat instrucțiuni cu ce trebuie să fac până la sosirea echipajelor. În scurt timp au sosit ambulanta și poliția. În zilele următoare am fost chemat să depun mărturie și am văzut la televizor amploarea a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Jon Zugazua.

Imaginile agresiunii brutale au fost postate pe rețelele sociale de unul dintre agresori și s-au viralizat. Imaginile au provocat o indignare enormă în toată comunitatea.

Cei implicați vor fi judecați pentru tentativă de omor

După atac, poliția a identificat 20 de persoane în legătură cu bătaia brutală. În acest moment, șase majori sunt în arest preventiv și alți șase minori se află într-un centru de reeducare. Agresorii aveau la momentul evenimentelor vârste cuprinse între 15 și 38 de ani și ar face parte dintr-o bandă locală cu numeroase antecedente violente. În aceeași noapte ar mai fi agresat și alte persoane.

Familia lui Alexandru este la capătul puterilor

Familia Ioniță este la capătul puterilor. Eugen, tatăl lui Alexandru, a declarat pentru sursa citată: „Am așteptat cu nerăbdare viitorul, iar acum nu văd nimic”.

Eugen a ajuns în urmă cu patru ani în orașul biscaian Lemoa împreună cu fiul său, Alexandru, pentru a lucra ca zidar alături de prietenul și șeful lui Ștefan Sturza. Voia să facă bani și să se întoarcă după câțiva ani acasă, la Alba Iulia. Acum, locuiește în apartamentul lui Sturza, în orașul Galdakao, împreună cu fosta lui soție și mama lui Alexandru, care, până la data atacului, a locuit în Germania împreună cu celălalt fiu.

Alexandru este în spitalul din Gorliz, la 35 de km distanță. Ana Claudia și Eugen stau cu el pe rand, pentru ca Alexandru să nu fie singur nicio zi.

Tânărul face mișcări ușoare, iar mama lui spune că reacționează pentru că o simte.

Eugen ezită să răspundă atunci când este întrebat despre sprijinul instituțional. Însă prietenul lui, Ștefan, spune: „Nici o instituție nu ne-a contactat să ne întrebe cum se simte”.

 » Vezi tot articolul

Related Articles

Back to top button