Turcia şi Israel discută construirea unui gazoduct care să lege cele două ţări şi să oprească dependenţa Europei de gazele naturale ruseşti
ANKARA/IERUSALIM | Scris de Adina Mergea | astăzi, 12:50
Un gazoduct între Turcia şi Israel este în discuţie ca fiind una dintre alternativele Europei la livrările cu gaze din partea Rusiei, însă procesul de semnare a unui acord va fi unui sinuos, potrivit unor oficiali guvernamentali şi din industrie din ambele ţări, relatează Reuters.
Ideea a luat naştere cu ani în urmă şi se referă la construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze naturale din Israel. Gazele ar ajunge în Turcia şi în statele din sudul Europei care doresc să renunţe la dependenţa energetică de Rusia.
Potrivit preşedintelui turc Tayyip Erdogan, cooperarea în domeniul gazelor este ”unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale”. Erdogan a transmis reporterilor că este pregătit să trimită miniştri de top în Israel pentru a duce planul la bun sfârşit.
Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru Reuters că discuţiile au continuat de când preşedintele israelian Isaac Herzog a vizitat Ankara la începutul lunii martie, iar ”decizii concrete” ar putea fi luate în lunile următoare cu privire la ruta propusă şi la entităţile participante.
Oficialii din industrie sunt totuşi mai precauţi, spunând că limitările de producţie şi elementele geopolitice ar putea întrerupe planul.
Câmpul de gaze Leviatan aprovizionează deja Israelul, Iordania şi Egiptul. Proprietarii săi, compania Chevron şi companiile israeliene NewMed Energy and Ratio Oil, plănuiesc să crească producţia de la 12 la 21 de miliarde de metri cubi pe an.
Prin comparaţie, Uniunea Europeană a importat anul trecut 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, aproape 40% din consumul său.
Ministrul israelian al Energiei, Karine Elharrar, a declara, duminică, pentru Ynet News, că multe chestiuni nu au fost încă discutate, precum cele financiare.
”Dorim ca gazul Israelului să tranziteze Turcia în drum spre Europa. Israelul priveşte pozitiv acest lucru, s-au purtat câteva discuţii şi există dorinţa de a face acest lucru”, a spus un alt oficial turc.
Turcia consumă aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an şi importă aproape întreaga cantitate, majoritatea prin conducte din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.
Gazoductul ar urma să parcurgă 500-550 km, iar construcţia sa ar costa până la 1,5 miliarde.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].