ECONOMIE

Exporturile cu cereale din Ucraina sunt blocate la granița cu Polonia și în porturile de la Marea Neagră. România, o posibilă soluție

În vestul Ucrainei, 1.100 de vagoane de tren încărcate cu cereale sunt blocate în apropierea punctului de trecere a frontierei feroviare cu Polonia, transportul de mărfuri în străinătate fiind aproape imposibil, informează Reuters. Din cauză că porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de armata Rusiei, Kievul caută acum rute alternative, inclusiv prin România.

Acestea sunt doar câteva dintre cele 24.190 de vagoane care transportă diverse mărfuri pentru export, inclusiv ulei vegetal, minereu de fier, metale, produse chimice și cărbune, care așteaptă de marți să tracă granița de vest a Ucrainei, potrivit datelor companiei de stat care administrează căile ferate.

În condițiile în care războiul continuă de-a lungul coastei de sud a țării și cu principalele porturi de la Marea Neagră blocate de armata Rusiei, Ucraina se străduiește să exporte cereale și alte bunuri pe care le produce, potrivit oficialilor guvernamentali și a celor din industrie.

Dar, în timp ce Kievul caută rute alternative de export pe uscat, eforturile sale sunt îngreunate de problemele logistice și de birocrație, spun oficialii din industrie și comercianții de mărfuri.

Valerii Tîkaciov, directorul adjunct al departamentului comercial al companiei de căi ferate a statului, Ukrazalizniția, a spus că 10.320 de vagoane, aproximativ jumătate din numărul total de vagoane, așteaptă la intersecția din apropierea satului Izov, principalul punct de trecere a frontierei feroviare cu Polonia.

Aflată la 130 de kilometri la nord de orașul Lviv, intersecția servește drept poartă pentru ruta feroviară ce ajunge la portul polonez Gdansk.

Portul Odesa. Orice speranță de a redeschide porturile ucrainene a fost spulberată weekendul trecut, când rachetele rusești au lovit portul din Nikolaev și instalații petroliere din apropiere de Odesa. Foto: Profimedia Images
98% din cerealele Ucrainei erau transportate prin Marea Neagră. Acum, toate porturile ucrainene sunt blocate de Rusia

O problemă esențială îl reprezintă volumul mare de mărfuri care trebuie transportate pe o rută alternativă, ceea ce face ca vagoanele și personalul existent să nu mai fie suficiente. Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, exporta 98% din grâne prin Marea Neagră.

În vremuri mai bune, doar o parte foarte mică a exporturilor țării era transportată pe uscat cu trenul, din cauza costurilor mult mai mari decât cele necesare transportului maritim.

Dificultățile sunt agravate de problemele logistice, precum diferențele între ecartamentul căilor ferate utilizate în Ucraina și cele din țările vecine, inclusiv Polonia. Aceasta situație este o moștenire a perioadei sovietice.

În timp ce vestul țării a fost ferit de cele mai grele lupte și bombardamente, au existat totuși câteva atacuri cu rachete în apropiere de Lviv, inclusiv asupra instalațiilor petroliere, iar securitatea în zona de graniță este mult mai ridicată decât înainte de război.

Blocarea exporturilor din Ucraina lasă multe alte țări fără alimente esențiale

Întreruperea exporturilor Ucrainei a determinat țări precum China, Egipt, Turcia și Indonezia, care depind mult de importurile de cereale din Ucraina, să se reorienteze pentru a găsi rute alternative de aprovizionare,

 » Vezi tot articolul

Related Articles

Back to top button