EXTERNE

Când primesc bugetarii tichetele de vacanță. Ministrul Cadariu, anunț

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Quang Nguyen Vinh)

Ministrul Constantin-Daniel Cadariu a spus când ar urma să primească bugetarii tichetele de vacanță.

Tichetele de vacanță ar trebui să ajungă la bugetari până pe 1 iunie, spune Cadariu. Ministrul precizează, însă, că și firmele private pot da tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei. Suma virată până acum e „modică”. Guvernul a adoptat în decembrie Ordonanța de Urgență care a stat la baza întocmirii bugetelor instituțiilor pentru a-și putea „prinde” sumele necesare, declară ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, scrie Mediafax.

„Nu e mai puțin adevărat că, fiind atât de multe instituții, aproape toate au trebuit să facă achiziții publice la început de an. Din evidența de săptămâna trecută reiese că aproximativ 97 de milioane de lei au ajuns în conturile beneficiarilor. E o sumă modică față de totalul care ar fi trebui să ajungă. Pe de altă parte, pentru această perioadă – mă refer la minivacanța din 1 Mai – există și acele tichete nefolosite din anii 2019 și 2020 care pot fi folosite oricum doar până la finele lunii iunie și atunci e un sprijin suplimentar”, afirmă ministrul.

Pe de altă parte, și firmele private pot oferi tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, ci pot merge până la 6 salarii minim pe economie, spune Cadariu. Întrebat dacă tichetele de vacanță ajuns la beneficieri până pe 1 iunie, ministrul a răspuns: „așa ar trebui. (…) Sper ca cei care conduc instituțiile să o facă cât mai repede”.

Unde pleacă românii în vacanța de 1 mai. 

Minivacanța de 1 mai este prilej de sărbătoare pentru toți românii, care abia așteaptă weekendul prelungit pentru a pleca într-un nou concediu. Chiar dacă anul acesta 1 mai pică duminica, acest lucru nu i-a împiedicat pe oameni să își rezerve din timp vacanța, în diferitele destinații ale lumii. Dacă foarte mulți au optat, în continuare, pentru litoralul românesc, există foarte mulți turiști care vor să-și petreacă această minivacanță în străinătate. Berca Marius, managerul unei agenții de turism, a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, care sunt prețurile de anul acesta de la malul mării, dar și care sunt cele mai cerute destinații din afara țării.

„La Mamaia, anul acesta, ofertele pleacă de la 450 de lei de persoană, cameră dublă, 3 nopți, cu mic dejun inclus, la un hotel de 3 stele. Urmează Neptun, unde prețurile pornesc de la 590 de lei de persoană pentru 4 nopți, tot cameră dublă, cu mic dejun inclus, tot la 3 stele. La munte, mai exact, la Sinaia, ofertele pleacă de la 490 de lei de persoană cu mic dejun inclus, pentru 3 nopți, la un hotel de 3 stele.”,a  spus Berca Marius, pentru Spectacola.

Citește mai departe

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Vezi tot articolul

Related Articles

Back to top button