ANALIZE

Pensiile speciale și sporurile rămân aproape intacte după măsurile de austeritate ale lui Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează dacă nu i se aprobă Ordonanța austerității. Pensiile speciale și sporurile pentru condiții vătămătoare, care costă bugetul miliarde de lei anual, rămân aproape neatinse

Marcel Ciolacu vrea austeritate, dar nu se atinge decât foarte puțin de pensiile speciale și de sporurile pentru condițiile grele de muncă. Acestea costă bugetul zeci de miliarde, anual.

Ciolacu a anunțat, azi, că își depune demisia dacă nu i se aprobă măsurile din Ordonanța de urgență cunoscută ca fiind a austerității.

În Ordonanța pentru care Ciolacu e gata să își dea demisia, Guvernul va limita ”sporul pentru condiții vătămătoare”, care va fi de maxim 15% din salariul mediu brut, dar nu mai mult de 1000 de lei brut lunar.

Procentul de indexare a sporurilor este tot de 15%. Majoritatea covârșitoare a bugetarilor iau spor mai mic de 1.000 lei brut pe lună. Astfel, sporul pentru condiții vătămătoare va fi tăiat doar pentru șefi, adică pentru o parte infimă de bugetari.

Spor pentru condiții vătămătoare ia de la director, șef de serviciu, consilier, până la muncitorul și la dirijorul din casele de cultură.

Exemplu aberant de la Ministerul Muncii

Spre exemplu, la ministerul Muncii, vor pierde sporuri directorul (spor de condiții vătămătoare de 2.000 lei /lună), secretarul general – spor 2.300 lei/lună, șef serviciu – 1.500 lei.

Pensiile speciale, abia atinse

Pensiile speciale abia vor fi atinse. Ordonanța prevede impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net.

Am făcut o simulare și a aflat că, după tăieri, doi pensionari speciali vor pierde puțin din pensie.

Tudorel Toader încasează pensie specială de 41.800 de lei pe lună. I se vor tăia 5.600 de lei. Prin tăiere rămâne cu o pensie de 36.200 de lei pe lună.

Valer Dorneanu are o pensie specială de 37.800 de lei pe lună. Dorneanu va rămâne cu 32.000 de lei.

În România, pensiile speciale medii ale magistraților sunt de 21.000 lei pe lună.

Concluzie: Ciolacu va conserva aproape în totalitate sporul pentru condiții grele de muncă dat bugetarilor care, în majoritate, lucrează din fața computerului. Din pensiile speciale va lua un procent de 10 – 15% cât să nu supere pe nimeni

Related Articles

Back to top button