ANALIZE

Reforma administrativă a României: AUR propune reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că AUR consideră că este momentul pentru o schimbare în România în ceea ce priveşte organizarea teritorială. Propunerea AUR este de a avea un primar doar dacă există 5.000 de locuitori şi reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de la 3.300, câte sunt în prezent, la 1.300. De asemenea, AUR propune modificarea hotarelor judeţelor, astfel să se ajungă la 12- 15 judeţe.

Potrivit liderului AUR, în prezent ţara noastră funcţionează pe baza unei organizări teritoriale stabilite în 1968. “Multe lucruri s-au schimbat de atunci. S-au făcut şi lucruri bune pe organizarea asta teritorială şi lucruri mai puţin bune, dar noi, AUR, considerăm că este momentul pentru o schimbare”, a declarat George Simion.

În cadrul conferinţei, liderul AUR a invitat reprezentanţii partidelor politice, atât din coaliţia de guvernare, cât şi din opoziţie, să participe la dezbaterea pe care AUR o organizează joi, 2 noiembrie, despre reforma administrativă a României. Printre invitaţii menţionaţi de liderul AUR se numără, pe lângă parlamentarii partidelor politice, reprezentanţi ai coalitiei de guvernământ dar şi ai opoziţiei din teritoriu, precizează formaţiunea într-un comunicat.

George Simion a subliniat că, „dacă nu ia măsuri de urgenţă, Marcel Ciolacu o să rămână în istoria acestei ţări ca fiind premierul care a tăiat hârtia igienică. Credem că domnul Ciolacu poate mai mult. Îl încurajăm să facă mai multe, îl invităm joi la dezbaterea noastră”.

Propunerea AUR este de a avea un primar doar dacă există 5.000 de locuitori. În plus, partidul propune reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de la 3.300, câte sunt în prezent, la 1.300. De asemenea, AUR propune modificarea hotarelor judeţelor, astfel încât să avem între 12 şi 15 judeţe.

Related Articles

Back to top button