OPINII

Negocierile au eșuat, doar promisiuni. Protestele continuă în țară

Fermierii și transportatorii urmează să fie păcăliți de guvernul Ciolacu. Amânarea negocierilor este egală cu o așteptare tactică a sistemului – diluarea protestelor. La fel ca și în cazul profesorilor, Securistanul lucrează cu toate forțele pentru a distruge din fașă revolta fermierilor și transportatorilor. Pe lângă faptul că vor fi umiliți, dar un eșec al acestui protest va fi egal cu distrugerea totală a micilor ferme românești și a companiilor de transport care mai aduc bani în țară din Occident.

„Ca fermier, simt că noi, cei de la sate, suntem cei care ieșim zilnic pe câmpuri, muncind din greu, aproape ca robii. Ne luptăm cu vremea, cu piața, cu lipsa subvențiilor adecvate, în timp ce orășenii par să aibă un trai mai liniștit, stând confortabil în casele lor. Nu e vorba de invidie, ci de o realitate dură a contrastului dintre viața rurală și cea urbană. Noi suntem cei care asigurăm alimentele pe mesele lor, dar adesea ne simțim uitați și neglijați de societate. Aș vrea să văd mai multă recunoaștere și sprijin pentru munca noastră, pentru sacrificiile pe care le facem zi de zi.”

Related Articles

Back to top button