Datele aferente anului 2023 indică o problemă structurală în economia românească şi europeană: aproximativ 39–40% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani din România locuiau încă în casa părinţilor, potrivit unui raport Eurofound. Fenomenul nu este izolat, ci se înscrie într-o tendinţă mai amplă la nivelul Uniunii Europene, în care participarea pe piaţa muncii nu mai asigură automat accesul la o locuinţă independentă.

În percepţia unui sfert dintre tinerii români, problema locuinţelor accesibile şi a costului general al vieţii ar trebui să constituie o prioritate strategică la nivel european. Această opinie reflectă presiuni economice reale: costurile locuirii au crescut într-un ritm mult superior celui al veniturilor, iar dezechilibrul dintre salarii şi preţurile locuinţelor limitează mobilitatea şi autonomia economică a generaţiilor tinere.

Comparativ, România se situează într-o zonă mediană în UE. Ponderea tinerilor care locuiesc cu părinţii este mai ridicată în Slovacia (57%), Polonia (53%), Italia (51%) şi Spania (46%), dar semnificativ mai redusă în economii precum Finlanda, Suedia, Germania sau Olanda, unde indicatorul coboară sub 12%. Diferenţele reflectă atât nivelul veniturilor, cât şi eficienţa politicilor publice privind locuirea, piaţa muncii şi protecţia socială.

Din perspectivă economică, neîndeplinirea preferinţelor legate de locuire generează efecte negative în lanţ: întârzierea tranziţiei către viaţa independentă, constrângeri în alegerea carierei, impact asupra sănătăţii mintale şi amânarea deciziilor privind întemeierea unei familii. Locuirea devine astfel un determinant-cheie al traiectoriilor socio-economice pe termen lung.

Criza accesibilităţii locuinţelor s-a accentuat constant în ultimii 15 ani. La nivelul Uniunii Europene, între 2010 şi 2024, preţurile locuinţelor au crescut cu peste 55%, iar chiriile cu aproape 27%. În acelaşi interval, salariile medii au avansat cu aproximativ 28%, ceea ce indică o pierdere clară de putere de cumpărare în raport cu costurile locuirii. Acest decalaj explică de ce, pentru o parte tot mai mare a tinerilor, venitul din muncă nu mai este suficient pentru susţinerea unei locuinţe proprii.

Tinerii sunt afectaţi disproporţionat de aceste evoluţii. Ei intră pe piaţa muncii cu venituri mai mici, sunt mai expuşi contractelor temporare sau nesigure şi întâmpină dificultăţi atât în accesarea pieţei chiriilor, cât şi în calificarea pentru credite ipotecare, din cauza lipsei economiilor pentru avans. Migraţia către marile centre urbane, unde se concentrează oportunităţile de angajare, amplifică problema, întrucât aceste zone sunt caracterizate de cele mai ridicate costuri locative.

În absenţa unui fond suficient de locuinţe sociale, tinerii sunt nevoiţi să apeleze preponderent la piaţa privată a chiriilor, unde nu beneficiază de mecanismele de stabilizare a preţurilor disponibile chiriaşilor cu contracte vechi. Consecinţa este o vulnerabilitate economică sporită: o pondere mare din venituri este alocată locuirii, calitatea locuinţelor este adesea inferioară, iar riscul de supraîndatorare creşte.

Concluzia este una clară din punct de vedere economic: criza accesibilităţii locuinţelor din Uniunea Europeană afectează în mod sistemic generaţiile tinere. Vârsta la care tinerii părăsesc locuinţa parentală este în creştere, iar munca, în forma actuală a pieţei, nu mai reprezintă o garanţie a independenţei economice şi locative.