Măsurile de consolidare fiscal-bugetară adoptate în ultimul an au transferat o parte semnificativă a poverii ajustării către pensionari, categorie cu elasticitate redusă a veniturilor. Efectul politic și social este deja vizibil: percepția dominantă este că disciplina bugetară se aplică prioritar acolo unde capacitatea de reacție este minimă, în timp ce corecțiile din zonele de privilegii sunt decalate și ambalate în reforme cu impact întârziat.

Pachetul fiscal-bugetar a inclus intervenții directe asupra veniturilor nete ale unei părți a pensionarilor, prin introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anumite praguri de pensii și prin ajustări ulterior amendate. Aceste măsuri, discutate explicit în cadrul așa-numitei „legi a austerității”, au produs efecte imediate începând cu 1 august 2025, așa cum au arătat exemplele concrete prezentate în spațiul public: scăderi efective ale sumelor încasate pentru beneficiarii vizați.

Pentru 2026, mesajul Executivului rămâne unul de frânare a cheltuielilor. Premierul Ilie Bolojan a indicat prioritatea reducerii deficitului sub praguri mai stricte și a eficientizării înaintea construirii bugetului pe 2026. În termeni economici, aceasta se traduce prin presiune continuă asupra cheltuielilor sociale. Ruptura de percepție apare aici: pentru pensionarii cu venituri mici și medii, „stabilitatea fiscală” înseamnă venituri stagnante sau diminuate, într-un context în care costul vieții continuă să crească.

În paralel, guvernarea a promis un pachet distinct axat pe echitate, cu accent pe reforma pensiilor speciale și eliminarea excepțiilor. Deși direcția a fost enunțată public, diferența dintre calendarul de implementare și impactul resimțit este evidentă: măsurile care afectează imediat pensionarii intră rapid în vigoare, în timp ce reformele ce ar atinge zonele protejate rămân în sfera angajamentelor și a etapizărilor politice.

Astfel, austeritatea devine o problemă de credibilitate, nu doar de aritmetică bugetară. Atunci când ajustarea fiscală solicită sacrificii disproporționate celor cu spațiu limitat de adaptare, iar corecțiile din zonele cu influență sunt amânate, mesajul perceput nu este unul de responsabilitate, ci de selecție. Într-o economie în care pensia reprezintă, pentru mulți, singura sursă de venit, orice reducere mascată sub forma unei „ajustări” este resimțită ca o penalizare socială, nu ca o reformă structurală.