Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis continuarea politicii de plafonare a alocațiilor de stat pentru copii și în anul 2026, potrivit prevederilor Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Conform actului normativ publicat în Monitorul Oficial, nivelul alocațiilor rămâne cel aferent lunii decembrie 2025, fără aplicarea mecanismului de indexare anuală cu rata inflației.
Din perspectivă bugetară, măsura reprezintă o extindere a înghețării cheltuielilor sociale pentru al doilea an consecutiv. În 2025, majorarea programată pentru 1 ianuarie a fost suspendată prin ordonanța de urgență adoptată la finalul anului 2024, cunoscută drept „ordonanța trenuleț”, care a menținut alocațiile la nivelul din noiembrie 2024. Legea nr. 141/2025 consolidează această abordare de control al cheltuielilor, incluzând explicit alocațiile de stat pentru copii în lista drepturilor menținute la nivel constant în 2026.
Din punct de vedere economic, decizia are un efect clar de erodare a valorii reale a prestației. În condițiile în care prețurile bunurilor și serviciilor continuă să crească, menținerea unei sume nominale fixe echivalează cu o reducere implicită a sprijinului acordat familiilor. Mecanismul de indexare cu inflația, introdus tocmai pentru a proteja puterea de cumpărare a alocațiilor, este suspendat, iar ajustarea automată în funcție de Indicele Prețurilor de Consum nu mai operează.
În termeni practici, alocațiile rămân la valori precum aproximativ 292 de lei pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și 719 lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilități. Fără indexare, aceste sume acoperă din ce în ce mai greu cheltuielile recurente ale gospodăriilor: alimentație, îmbrăcăminte, rechizite, transport sau produse de igienă. Astfel, deși nivelul nominal nu se modifică, capacitatea reală de susținere a nevoilor copilului scade de la o lună la alta.
Impactul economic este disproporționat asupra familiilor cu venituri reduse. Datele Eurostat arată că România se află printre statele membre cu cea mai ridicată rată a copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, peste 33%, comparativ cu o medie europeană de aproximativ 24%. În acest context, înghețarea unei prestații universale funcționează ca o ajustare regresivă: afectează mai sever gospodăriile pentru care alocația reprezintă o componentă relevantă a bugetului lunar.
Pe termen scurt, efectele se traduc prin comprimarea consumului de bază și amânarea unor cheltuieli esențiale. Pe termen mediu și lung, riscurile sunt de natură structurală: diminuarea investițiilor în educație și sănătate, accentuarea inegalităților și perpetuarea cercului sărăciei. Dintr-o perspectivă economică strictă, decizia de a menține alocațiile neindexate reduce presiunea imediată asupra bugetului public, dar transferă costuri sociale semnificative în viitor, prin slăbirea capitalului uman și creșterea vulnerabilităților sociale.