Datoria externă totală a României a ajuns la 232,77 miliarde de euro la 30 iunie 2026, potrivit datelor Băncii Naționale a României citate de Politika24. Valoarea reunește obligațiile administrației publice și împrumuturile sectorului privat. Prin urmare, indicatorul nu poate fi confundat cu datoria statului.
Marius Lulea atrage atenția asupra ritmului de acumulare și asupra modului în care au fost utilizate fondurile. Efectele economice diferă în funcție de destinația banilor: consumul poate alimenta importurile, iar investițiile productive pot mări capacitatea de producție.
La sfârșitul anului 2020, soldul datoriei externe era de aproximativ 126 de miliarde de euro, conform comparației prezentate de publicația-sursă. În mai puțin de șase ani, suma a crescut cu peste 100 de miliarde de euro.
Totuși, totalul include categorii cu roluri și riscuri diferite. La jumătatea anului 2026, administrația publică reprezenta aproximativ 55% din sold, iar restul revenea în principal sectorului privat. Astfel, evoluția datoriei externe indică necesarul de finanțare al economiei, dar nu descrie exclusiv politica de împrumuturi a Guvernului.
Datoria publică externă poate acoperi deficitul bugetar, proiecte de infrastructură sau programe de investiții. Pentru companii, finanțarea externă poate susține extinderea capacităților, cumpărarea de echipamente și activități orientate spre export. Rezultatul depinde de randamentul proiectelor și de capacitatea debitorilor de a rambursa.
În analiza preluată de Politika24, Marius Lulea susține că problema nu ține doar de dimensiunea datoriei. Contează și felul în care au fost folosite resursele atrase.
Potrivit acestei perspective, prea multe fonduri au mers către consum, importuri și cheltuieli curente, nu către producția internă. Un asemenea model poate susține temporar cererea și nivelul de trai. Totuși, o parte din bani ajunge în economiile din care provin bunurile importate.
Dacă veniturile generate în România nu cresc suficient, rambursarea împrumuturilor apasă ulterior asupra bugetelor publice, companiilor și gospodăriilor. În schimb, finanțarea unei fabrici, a infrastructurii economice sau a unor proiecte agricole poate crea active care produc venituri pe termen mai lung.
O producție internă mai mare poate reduce dependența de importuri și poate sprijini exporturile. De asemenea, ar putea îmbunătăți baza de venituri necesară serviciului datoriei. Totuși, investițiile nu reprezintă automat soluții sigure. Proiectele trebuie să fie viabile, iar rezultatele depind de productivitate, cerere, costuri și accesul la piețe.
Creșterea datoriei externe trebuie analizată împreună cu structura pe sectoare, scadențele, costurile de finanțare și utilizarea fondurilor. O majorare a soldului nu arată singură dacă economia s-a îndatorat într-un mod sustenabil.
Poziția lui Marius Lulea pune accent pe trecerea de la un model bazat pe consum și importuri la unul susținut de producție, antreprenoriat și valoare adăugată. Miza este ca împrumuturile să contribuie la creșterea veniturilor, nu doar la amânarea dezechilibrelor.
Creșterea datoriei externe trebuie interpretată prin prisma structurii sale și a destinației finanțării. Împrumuturile pot sprijini dezvoltarea când creează capacitate productivă, însă devin o vulnerabilitate dacă susțin mai ales consumul curent și importurile.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Politika24.RO.
