IMGB a fost una dintre marile platforme industriale construite pentru susținerea energetică și tehnologică a României socialiste. După 1989, însă, privatizarea IMGB și separarea fabricilor au schimbat radical funcționarea complexului. Potrivit sursei, numărul angajaților a coborât de la peste 13.000 la aproximativ 600, iar capacitatea de a realiza produse integrate s-a redus odată cu vânzarea secțiilor ca entități distincte.
Înainte de Revoluție, platforma reunea mai multe unități, între care IMGB, FECNE, General Turbo, Upetrolam, Romenergo Mecanica și Pressofusioni. Împreună, acestea puteau produce echipamente de mari dimensiuni, precum turbine, mori de ciment, cazane și componente pentru sectorul energetic.
Sursa leagă dezvoltarea uzinei de politica industrială a regimului comunist, orientată spre reducerea importurilor de echipamente pentru centrale și susținerea exporturilor. Produsele ajungeau în state din blocul estic, dar și în țări din Asia, Europa și Orientul Mijlociu. La Cernavodă, platforma ar fi furnizat peste 30 de echipamente, cu o greutate totală de peste 40.000 de tone, potrivit materialului citat.
După schimbarea regimului, modelul integrat a intrat însă în declin. Articolul publicat de Bucureștii Vechi și Noi afirmă că platforma a fost împărțită în șapte unități și vândută în 1998 de Fondul Proprietății de Stat, într-o tranzacție descrisă drept o „privatizare de un dolar”, pe fondul datoriilor acumulate.
Ulterior, Aker Kvaerner a preluat activele, iar sursa susține că grupul a fost obligat să vândă în 2006, pentru 26 de milioane de dolari. Proprietarul menționat în material este compania coreeană Doosan Heavy Industries, sub denumirea Doosan IMGB. Reprezentanții companiei nu au transmis un punct de vedere publicației citate.
Diferența dintre vechea platformă și uzina rămasă după privatizare este ilustrată prin evoluția personalului și a activităților. Foști angajați intervievați de sursă își amintesc o uzină care se întindea pe o suprafață largă și era alimentată zilnic de transporturi pentru muncitori.
Unul dintre aceștia afirmă că, după divizare, au rămas în principal oțelăria, forja grea și secțiile de prelucrări. El susține că anumite prese de mare capacitate nu mai funcționau, iar alte echipamente ar fi fost vândute. Aceste afirmații aparțin angajatului intervievat și nu sunt însoțite, în materialul citat, de documente tehnice sau de un răspuns al companiei.
Un alt fost lucrător descrie condiții dificile de muncă și susține că firmele subcontractate au demontat hale pentru valorificarea fierului vechi. El formulează și acuzații privind dispariția unor cantități de cupru. Prin urmare, sunt relatări individuale, prezentate de sursă ca mărturii, nu ca fapte confirmate printr-o anchetă independentă.
Declinul nu a însemnat dispariția totală a activității. Potrivit articolului, Doosan IMGB s-a concentrat pe exporturi, în special către piețe din Asia și America, folosind ceea ce a mai rămas din infrastructura industrială.
În ansamblu, privatizarea IMGB a însemnat mai mult decât schimbarea proprietarului. Divizarea a rupt legăturile dintre secții, a redus personalul și a limitat capacitatea platformei de a realiza produse complexe sub aceeași structură. Datele și mărturiile prezentate de sursă descriu un declin amplu, în timp ce acuzațiile privind activele rămân opinii ale unor foști lucrători, nu concluzii verificate independent.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Bucurestii Vechi si Noi.
