România a ajuns captivă într-un mecanism economic rudimentar, dar eficient politic: austeritate imediat după alegeri și relaxare fiscală, pe datorie, înaintea următorului scrutin. Este un ciclu care nu urmărește echilibrul macroeconomic, ci doar supraviețuirea la putere a unei clici politice.

După 2020, măsurile de austeritate au dus la creșterea ratelor bancare, limitarea consumului și stoparea investițiilor publice. Când presiunea electorală s-a apropiat, guvernul a schimbat brusc direcția: deficitul a explodat, banii tipăriți și creditele externe au finanțat cheltuieli sociale și programe populiste, cu scopul exclusiv de a câștiga voturi. Același scenariu s-a repetat înainte de 2024 și se conturează din nou astăzi.

Din punct de vedere economic, această alternanță austeritate–dezmăț produce un efect pervers. În loc de stabilitate și predictibilitate, avem volatilitate fiscală și dezechilibre structurale. România rămâne cu o datorie publică în creștere, cu investiții amânate și cu un mediu privat sufocat de lipsa de capitalizare. În termeni clari, statul consumă pe credit, iar nota de plată este transferată către cetățeni.

Este un ciclu economic nociv, care împiedică dezvoltarea reală și ține România blocată într-o stare de sărăcie cronică. Nu există strategie pe termen lung, ci doar improvizații dictate de calendarul electoral.