Marius Lulea susține că adoptarea monedei euro nu trebuie confundată cu obținerea automată a prosperității. În opinia sa, diferențele de dezvoltare dintre România și economiile occidentale țin în primul rând de productivitate, educație, investiții, calitatea administrației și capacitatea de a produce bunuri competitive. Moneda poate fi un instrument economic important, însă nu poate înlocui reformele și munca.
România și moneda euro reprezintă de ani buni un subiect recurent în dezbaterea economică. Cu toate acestea, discuția riscă uneori să transforme moneda într-o explicație pentru probleme care țin, în realitate, de funcționarea economiei și a statului.
Tocmai de aceea, într-o declarație privind aderarea României la zona euro, dr. ing. Marius Lulea atrage atenția asupra acestei confuzii.
„Este o eroare profundă de logică să considerăm că, dacă România trece la moneda euro, bunăstarea din România va deveni automat similară cu bunăstarea din statele europene dezvoltate.”
Afirmația pornește, de fapt, de la diferența fundamentală dintre monedă și economia care stă în spatele monedei. Adoptarea aceleiași monede elimină riscul valutar între membrii zonei euro și poate reduce anumite costuri de tranzacționare, însă nu uniformizează productivitatea, salariile, infrastructura, administrația sau structura economiei.
În plus, România nu este în prezent membră a zonei euro și nici nu participă încă la mecanismul ERM II. Pentru adoptarea euro trebuie îndeplinite criterii privind inflația, finanțele publice, dobânzile pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb. Participarea la ERM II timp de minimum doi ani este, de asemenea, o condiție.
Pornind de aici, Marius Lulea continuă:
„Un stat, dacă este puternic, serios, predictibil, debirocratizat, cu o administrație eficientă, care îi ajută pe cetățeni și pe companii să prospere, poate genera prosperitate indiferent de moneda pe care o folosește.”
Ideea centrală este, așadar, că moneda reprezintă doar una dintre componentele arhitecturii economice.
Nivelul de trai depinde, în primul rând, de capacitatea economiei de a produce valoare: de productivitatea muncii, capital, educație, tehnologie, infrastructură, investiții și calitatea instituțiilor.
Prin urmare, simpla înlocuire a leului cu euro nu poate substitui reformele structurale.
În formularea lui Marius Lulea:
„Un stat puternic garantează încrederea în moneda sa. Nu moneda transformă, prin ea însăși, un stat într-unul puternic.”
Mai departe, argumentul poate fi dus și mai clar în zona economiei reale. Două țări pot utiliza aceeași monedă și pot avea, totuși, niveluri foarte diferite de productivitate, salarii și dezvoltare.
Din această perspectivă, Marius Lulea consideră că dezbaterea despre moneda euro trebuie mutată către fundamentele reale ale prosperității:
„Euro nu ne va face să muncim mai mult sau mai bine și nici nu îi va face automat pe politicieni mai serioși. Hărnicia, educația, investițiile și buna administrare sunt cele care construiesc prosperitatea.”
Astfel, problema economică fundamentală a României nu se reduce la moneda utilizată. Întrebarea importantă este cât produce economia românească și câtă valoare adăugată generează.
Cu alte cuvinte, o economie care produce mai mult, exportă produse competitive și atrage capital productiv dispune de o bază economică mai solidă, indiferent de moneda utilizată.
În același registru, Marius Lulea argumentează:
„Moneda proprie permite, în anumite situații, o decuplare sau o schimbare de ritm față de celelalte economii. Acesta este un instrument pe care nu văd de ce România ar trebui să îl abandoneze înainte de a recupera decalajele economice.”
Aici apare o diferență instituțională importantă.
După aderarea la zona euro, cursul de conversie devine irevocabil, iar politica monetară este transferată către Banca Centrală Europeană, care stabilește politica monetară pentru zona euro în ansamblu.
În consecință, politica monetară națională și ajustarea cursului de schimb nu mai pot fi utilizate independent pentru a răspunde unor evoluții specifice unei singure economii. BCE a descris explicit această caracteristică a uniunii monetare: după adoptarea euro, instrumentele monetare și cursul de schimb nu mai sunt disponibile pentru corectarea unor evoluții specifice unei țări.
Desigur, acest lucru nu înseamnă că existența unei monede proprii este întotdeauna avantajoasă. Ea presupune și riscuri: depreciere, inflație, costuri valutare sau o politică monetară greșită. Totuși, reprezintă un instrument suplimentar aflat la dispoziția unei economii naționale.
De aici rezultă și următoarea idee formulată de Marius Lulea:
„România nu va putea să evolueze pur și simplu cu politici gândite pentru Germania. România trebuie să aibă politici economice gândite pentru România.”
Într-o uniune monetară există o singură politică monetară pentru economii cu structuri diferite.
Germania, România, Italia sau alte state nu au aceeași productivitate, aceeași structură industrială, același nivel salarial sau aceeași structură a capitalului.
Prin urmare, aderarea la euro presupune nu doar îndeplinirea formală a unor criterii, ci și o capacitate suficientă a economiei de a funcționa în interiorul unei politici monetare comune. Tocmai acesta este motivul pentru care criteriile europene urmăresc convergența economică înaintea adoptării monedei unice.
În acest context, pentru Marius Lulea, discuția despre leu trebuie legată direct de economia reală:
„Dacă România pune în aplicare un plan economic prin care crește producția bunurilor pe care le consumăm și dezvoltă produse competitive, cerute pe piețele internaționale, atunci și moneda proprie va avea mai multă substanță.”
Este, de fapt, o schimbare importantă de perspectivă.
O monedă nu poate compensa la nesfârșit slăbiciunile economiei care o susține. Pe termen lung, performanța economică este dependentă de ceea ce produce o țară, de competitivitatea sa și de capacitatea de a genera valoare adăugată.
De aceea, întrebarea nu ar trebui să fie doar „când adoptăm euro?”, ci și:
Ce economie va avea România atunci când îl va adopta?
În viziunea exprimată de Marius Lulea, România trebuie să pună înaintea schimbării monedei obiectivul recuperării decalajelor economice:
„Avem nevoie să producem mai mult, să investim mai mult și să vindem lumii produse cu valoare adăugată mai mare. Dacă facem acest lucru, leul poate deveni el însuși o monedă mai puternică.”
Această poziție privește moneda națională ca pe un instrument, nu ca pe un scop.
În egală măsură, nici euro nu ar trebui privit ca un substitut pentru reforme.
România are, în baza tratatelor europene, obligația de a adopta euro atunci când va îndeplini condițiile necesare. În prezent însă, leul este încă moneda națională, iar România nu face parte din ERM II.
În cele din urmă, dezbaterea despre euro nu ar trebui redusă la alegerea dintre două denumiri de monede. Întrebarea fundamentală este dacă România reușește să construiască o economie productivă, competitivă și capabilă să susțină salarii mai mari prin valoare adăugată reală.
În perspectiva exprimată de Marius Lulea, prosperitatea vine înainte de toate din muncă, educație, capital, investiții, antreprenoriat și instituții eficiente.
Euro poate aduce avantaje economice și monetare, dar nu garantează convergența nivelului de trai. În același timp, păstrarea leului oferă României, în actuala etapă, propriile instrumente monetare și valutare.
O monedă comună nu produce automat o economie comună ca nivel de dezvoltare. Hărnicia, educația și producția sunt cele care dau substanță prosperității.
Dr. ing. Marius Lulea este inginer constructor, antreprenor și președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice (IPEP). Este autorul lucrării Macroeconomie. Arhitectura prosperității, în care analizează mecanismele prin care producția, capitalul, investițiile, educația și organizarea instituțională contribuie la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea unei economii prospere.
