Fabrica de Confecții Arad, în perioada comunistă, era una dintre pietrele de temelie ale economiei regionale din vestul României. Cu peste 2,500 de angajați, această unitate a fost considerată un pilon strategic în industria textilă a țării, producând îmbrăcăminte de înaltă calitate pentru exporturi ce ajungeau până în Europa de Vest. Exporturile realizate prin parteneriate cu firme internaționale erau o sursă crucială de valută pentru economia României.

După 1989, cu libertatea restaurată și granițele deschise, a venit însă și provocarea globalizării, aducând concurență acerbă din Asia și o piață internă dezorientată de tranziția economică. În decursul anilor ‘90, fabrica a fost privatizată într-un proces precipitat, cumpărată de un consorțiu străin care promitea investiții masive și modernizări tehnologice.

Privatizarea nu s-a desfășurat însă conform așteptărilor. Noii proprietari nu au reușit să stabilească o strategie coerentă și au fost incapabili să mențină relațiile comerciale internaționale stabilite cu greu în perioada anterioară. Încet-încet, comenzile s-au diminuat, iar forța de muncă a scăzut drastic pe măsură ce angajații nu mai erau motivați să rămână. Valurile de greve și nesiguranța economică generală au fost doar câteva dintre simptomele declinului acestei unități cândva prospere.

Până în anul 2000, Fabrica de Confecții Arad și-a închis definitiv porțile, lăsând în urmă o clădire impozantă, dar goală, din care abia se mai auzea ecoul mașinilor de cusut. Astăzi, despre fabrică se mai vorbește doar cu nostalgie în rândul celor care au lucrat acolo, mulți dintre ei fiind nevoiți să-și găsească alte modalități de trai după închidere.