Îndepărtarea celor 61 de milioane de tone de moloz din Gaza se conturează ca una dintre cele mai ample operațiuni de după conflict. Agențiile ONU estimează că evacuarea resturilor ar putea dura între șapte și zece ani, pe fondul unor riscuri care depășesc problema logistică.
Datele citate de RoPublica, pe baza unor informații publicate de The Guardian, provin de la structuri ONU implicate în intervenție. Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, volumul de moloz ajunsese la aproximativ 61 de milioane de tone în iulie 2025.
După mai mult de doi ani de lucrări, echipele reușiseră să îndepărteze aproximativ 907.000 de tone și să recicleze sau să refolosească peste 300.000 de tone. Progresul reprezenta circa 1,5% din totalul estimat, ceea ce explică perspectiva unei operațiuni întinse pe mai mulți ani.
Lucrările au permis eliberarea a aproximativ 580 de kilometri de drumuri. Astfel, camioanele cu ajutoare, echipele de intervenție și locuitorii au putut circula mai ușor, însă curățarea fiecărei porțiuni presupune eforturi considerabile.
Programul ONU pentru Dezvoltare administrează cinci puncte de concasare. Betonul este separat de metal și armături, apoi transformat în materiale reutilizabile pentru repararea drumurilor, umplerea gropilor sau amenajarea unor suprafețe pentru corturi.
În același timp, intervenția este afectată de utilaje uzate și de lipsa pieselor de schimb, a uleiului de motor și a altor materiale de întreținere. Potrivit relatării, autoritățile israeliene au limitat accesul unor echipamente, invocând riscul ca acestea să aibă utilizări militare și să ajungă în beneficiul Hamas.
În iulie 2025, aproximativ opt milioane de tone de deșeuri erau considerate potențial periculoase. Muniția neexplodată, azbestul și structurile instabile îi expun atât pe muncitori, cât și pe familiile care încearcă să revină în zonele afectate.
Echipele ONU colaborează cu serviciul pentru deminare, organizația Halo Trust și alte structuri specializate. Capacitatea limitată înseamnă că obiectele suspecte nu pot fi neutralizate sau evacuate imediat în toate cazurile, iar unele zone sunt marcate pentru reducerea riscurilor.
Praful produs prin concasarea betonului poate agrava problemele respiratorii, în timp ce fibrele de azbest devin periculoase atunci când sunt inhalate. În plus, clădirile parțial distruse se pot prăbuși fără avertisment, chiar dacă par suficient de stabile pentru revenirea locatarilor.
ONU estimează că între 8.000 și 10.000 de trupuri ar putea fi încă îngropate sub ruine. Este o estimare, nu un număr confirmat, iar verificarea presupune localizare atentă, identificare medico-legală și documentarea fiecărui caz.
Programul ONU pentru Dezvoltare lucrează în acest scop cu organizații precum Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Procedurile trebuie să permită informarea familiilor, emiterea documentelor necesare și respectarea riturilor funerare, ceea ce adaugă o dimensiune umanitară distinctă operațiunii.
Într-un teritoriu în care peste două milioane de persoane strămutate trăiesc în corturi și adăposturi temporare, molozul rămâne parte a vieții cotidiene. Îndepărtarea sa poate redeschide drumuri și spații comerciale, dar nu rezolvă singură problema locuirii sau a reconstrucției.
Prin urmare, revenirea la o viață normală va depinde de mai mult decât evacuarea ruinelor. Accesul umanitar, echipamentele adecvate, verificările de siguranță și identificarea eventualelor rămășițe vor influența ritmul lucrărilor. În condițiile actuale, reconstrucția Gazei rămâne un proces de durată, cu implicații umane, logistice și financiare considerabile.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de RoPublica.
