România se află într-o situație aparent contradictorie: este unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din Uniunea Europeană, însă rămâne dependentă de importuri în perioadele de consum ridicat. Datele oficiale arată că România se situează pe primul loc în UE la producția de gaze, depășind state precum Țările de Jos, în contextul scăderii exploatărilor din vestul Europei.

Cu toate acestea, în sezonul rece sau în momentele de vârf de consum, România apelează la importuri, în special prin intermediul pieței regionale, unde gazul poate proveni inclusiv din Federația Rusă sau din alte surse externe.

Explicația ține de mai mulți factori economici și structurali. În primul rând, producția internă nu acoperă constant cererea totală, mai ales în perioadele cu temperaturi scăzute. În al doilea rând, infrastructura de stocare și transport are limite tehnice, iar investițiile în noi capacități au fost întârziate ani la rând.

Un alt element important este ritmul lent al exploatării noilor perimetre offshore din Marea Neagră. Proiectele majore, care ar putea transforma România într-un exportator net de gaze, au fost amânate din motive legislative și investiționale, ceea ce a menținut presiunea asupra pieței interne.

Din punct de vedere economic, dependența de importuri în condițiile unei producții ridicate înseamnă volatilitate a prețurilor și vulnerabilitate la șocuri externe. Specialiștii susțin că o strategie coerentă de investiții, modernizare și valorificare a resurselor ar putea reduce semnificativ această dependență.

Paradoxul românesc rămâne: resursele există, dar eficiența utilizării lor determină diferența dintre independență energetică și dependență temporară de piața externă.