România continuă să fie un exemplu clasic al dezechilibrului structural dintre producția agricolă și industria alimentară. Deși dispune de unul dintre cele mai fertile soluri din Europa și de recolte record de grâu, economia națională funcționează pe un model ineficient: exportăm materie primă ieftină și importăm produse finite la prețuri mult mai mari.

Potrivit datelor oficiale, în 2024 România a exportat peste 7 milioane de tone de grâu, în timp ce importurile de produse procesate din cereale (paste, biscuiți, produse de panificație etc.) au depășit 800 de milioane de euro. Această structură comercială evidențiază o dependență cronică de industria alimentară externă și o pierdere constantă de valoare adăugată pe lanțul economic intern.

De la producător agricol la consumator industrial

Colapsul treptat al industriei alimentare românești, început după anii ’90, a fost justificat prin „alinierea la standardele europene” și „eficientizarea pieței”. În realitate, sute de mori, combinate de panificație și unități de procesare au fost închise sau privatizate fără o strategie industrială coerentă. Astăzi, doar o mică parte din producția internă de grâu este prelucrată local, restul fiind exportat ca materie primă, fără beneficii economice semnificative pentru țară.

„România produce, alții procesează. Diferența de valoare se vede direct în balanța comercială: noi exportăm la 250 de euro/tonă și importăm la peste 1.000”, afirmă un analist economic din Cluj.

Profitul pleacă, dependența crește

Piața cerealelor este dominată de câteva companii multinaționale care controlează atât achiziția internă, cât și exportul. Profiturile sunt externalizate, iar statul român colectează sume modeste din taxe, fără a stimula procesarea internă. Lipsa investițiilor în lanțuri de producție locale transformă România într-un simplu furnizor agricol pentru alte economii europene.

Necesitatea unei politici industriale alimentare

Pentru a corecta dezechilibrul actual, economiștii propun un set de măsuri clare: stimularea investițiilor în morărit și panificație, facilități fiscale pentru producătorii locali și crearea unui fond de sprijin pentru procesarea internă a cerealelor. Fără o strategie de industrializare alimentară, România va continua să exporte ieftin și să importe scump – un model economic nesustenabil, care accentuează dependența de piețele externe.

România muncește, dar alții câștigă. Până când statul nu va investi în refacerea industriei alimentare și încurajarea valorii adăugate interne, expresia „grânarul Europei” va rămâne doar o etichetă nostalgică pentru o economie care lucrează pentru alții, dar plătește mai mult pentru sine.