Statul român are de rambursat în acest an aproape 30 de miliarde de euro. Este vorba despre rate scadente și dobânzi la împrumuturile deja făcute. Asta înseamnă, în medie, peste 2 miliarde de euro în fiecare lună – bani care pleacă din buget înainte să fie investiți în școli, spitale sau autostrăzi.

În paralel, datoria publică se apropie de 240 de miliarde de euro și continuă să crească. În urmă cu un deceniu, nivelul era mult mai mic. Astăzi, presiunea este vizibilă: statul se împrumută constant pentru a acoperi cheltuieli curente și pentru a plăti datorii mai vechi.

Problema nu este doar suma, ci și direcția în care au mers acești bani.

România a înregistrat ani la rând deficite bugetare mari, adică a cheltuit mai mult decât a încasat. În același timp, deficitul de cont curent a crescut puternic: importăm mai mult decât producem și exportăm. Cu alte cuvinte, consumăm pe datorie. Iar diferența este acoperită tot prin împrumuturi.

Deși România a beneficiat de fonduri europene consistente – bani care nu trebuie returnați – statul a acumulat în ultimii ani peste 200 de miliarde de euro în datorii suplimentare. Întrebarea legitimă este: ce s-a construit cu acești bani?

Nu vedem un val de fabrici noi, nu vedem o creștere spectaculoasă a producției interne și nici o transformare profundă a infrastructurii. Sunt investiții, dar multe întârzie, sunt supraevaluate sau nu produc efectele promise. O parte semnificativă din bani a mers pe cheltuieli sociale, salarii și acoperirea unor găuri bugetare, nu pe proiecte care să genereze venituri în viitor.

Iar aici apare riscul major: cum vom plăti aceste datorii dacă economia nu produce mai mult?

La un nivel de 240 de miliarde de euro, datoria publică înseamnă o povară serioasă pentru generațiile viitoare. Fiecare copil născut astăzi intră, simbolic, într-o țară deja îndatorată. Iar plata acestor sume va însemna taxe mai mari, cheltuieli tăiate sau noi împrumuturi.

În ultimii 36 de ani, România a trecut prin privatizări necesare, dar nu întotdeauna bine făcute. În multe cazuri, valoarea economică s-a mutat în afara țării, fără ca economia locală să fie consolidată suficient. Capitalul românesc rămâne slab, iar multe sectoare depind de importuri.

Lipsa unui plan economic coerent se simte și în societate. Tinerii pleacă, forța de muncă scade, iar încrederea în instituții este tot mai mică. Fără reforme reale și investiții productive, povara datoriei va deveni tot mai greu de dus.

România nu este în colaps. Dar cifrele arată clar că modelul actual – cheltuieli mari, investiții insuficiente și împrumuturi constante – nu poate continua la nesfârșit. Fără o schimbare de direcție, nota de plată va fi tot mai mare.