România, unul dintre cei mai mari producători de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, se confruntă cu un paradox economic: în acest an agricol, a devenit cel mai mare importator european de semințe de floarea-soarelui, în special din Argentina, pentru a susține producția internă de ulei.

Deși capacitatea de procesare a industriei locale este ridicată, producția agricolă internă nu a reușit să țină pasul cu cererea. Seceta, costurile ridicate de producție și fluctuațiile pieței au afectat randamentele fermierilor români, reducând disponibilitatea materiei prime.

În acest context, procesatorii au fost nevoiți să apeleze la importuri masive pentru a menține funcționarea fabricilor. Argentina, unul dintre liderii globali în producția de semințe oleaginoase, a devenit principalul furnizor, oferind cantități mari la prețuri competitive.

Situația scoate la iveală o vulnerabilitate structurală: România exportă materie primă în anii buni, dar ajunge să importe în perioadele dificile, în loc să își asigure un lanț de producție stabil și predictibil.

Pe termen lung, specialiștii avertizează că dependența de importuri poate afecta balanța comercială și securitatea alimentară. În lipsa unor investiții în irigații, tehnologizare și politici agricole coerente, România riscă să rămână un jucător important doar pe hârtie, dar vulnerabil în realitate.

Paradoxul este clar: o țară bogată în resurse agricole ajunge să depindă de alții pentru a-și menține propria industrie alimentară funcțională.