Săvinești a fost una dintre marile platforme industriale ale României, construită în jurul chimiei, fibrelor sintetice, cercetării și producției de îngrășăminte. Mii de oameni lucrau aici, iar dezvoltarea Piatra Neamț era legată de activitatea platformei. După 1990, însă, restructurările, divizările, privatizările și falimentele au redus treptat producția și numărul angajaților. Cazul este relevant pentru înțelegerea modului în care dezindustrializarea Săvineștiului a transformat un ecosistem industrial complex într-o serie de capacități fragmentate.
Actul de naștere al Uzinei de Fire Sintetice Săvinești datează din 15 ianuarie 1957, iar primele instalații au intrat în producție în 1959. Aici au fost fabricate, pentru prima dată în România, firele sintetice poliamidice Relon, urmate de fibrele poliacrilice Melana.
Platforma industrială Săvinești nu însemna o singură fabrică. Ea includea Combinatul de Fire și Fibre Sintetice, Azochim, Melana, Rifil, unități auxiliare și un institut de cercetări specializat. Relatările istorice indică, pentru perioada de maximă dezvoltare, aproape 20.000 de persoane, dacă sunt incluși și angajații șantierelor. Alte estimări menționează peste 10.000 de angajați direcți în marile unități.
Diferențele dintre aceste valori trebuie privite cu prudență. Ele pot reflecta perioade diferite, criterii distincte de numărare și includerea sau excluderea activităților auxiliare. Totuși, toate indică aceeași amploare economică: Săvinești era un centru industrial major pentru județul Neamț.
În anii 1970, platforma a primit noi capacități pentru Melana și caprolactamă. O parte dintre tehnologii și utilaje erau, potrivit documentelor epocii, concepute în România. În același ecosistem a apărut Rifil, societate româno-italiană a cărei producție de fire era orientată inițial integral către export.
După 1990, schimbarea piețelor și nevoia de modernizare au pus presiune pe întreprinderi. Unele instalații erau energofage, iar competitivitatea lor necesita investiții consistente. În locul unei transformări uniforme, platforma a trecut prin restructurări, divizări, privatizări și falimente.
Combinatul de fire și fibre sintetice a devenit Fibrex, apoi FibrexNylon. După preluarea de către grupul italian Radici, relatările locale indică reduceri masive de activitate și disponibilizări. Unele estimări vorbesc despre plecarea a aproximativ 75% dintre angajați într-o anumită etapă, precum și despre oprirea unei părți importante a capacităților.
În 2004, FibrexNylon a fost împărțită în două entități. Yarnea a preluat o parte din producția de fibre sintetice și tehnice și avea aproximativ 600 de angajați. FibrexNylon a rămas în principal cu utilitățile și divizia chimică aflată în conservare, ajungând la aproximativ 80 de salariați.
Ulterior, unele clădiri industriale au fost demolate, iar o parte dintre utilaje au fost vândute. Melana a intrat în faliment în 2004, după acumularea unor datorii importante. Azochim trecuse încă din 1997 în proprietatea Interagro, iar activitatea sa avea să fie, la rândul ei, afectată.
Rifil oferă o evoluție diferită. Societatea a continuat să investească, s-a extins și a rămas activă, sugerând că producția industrială putea supraviețui după schimbarea regimului economic atunci când existau investiții, piețe și o strategie coerentă.
Comparația nu înseamnă că toate capacitățile construite înainte de 1989 puteau fi păstrate neschimbate. Unele necesitau modernizare, iar piețele externe se modificaseră radical. Problema economică este însă ce a fost construit în locul producției pierdute.
Povestea Săvineștiului nu este doar despre o fabrică închisă, ci despre pierderea treptată a unui ecosistem industrial. Întrebarea economică rămâne dacă restructurarea înseamnă numai reducerea costurilor și oprirea instalațiilor sau dacă poate crea, în locul producției dispărute, tehnologii noi, investiții și locuri de muncă mai productive.
