STUDIU. Radzimski: Subvențiile ipotecare au redus costul creditului, dar nu au rezolvat problema accesibilității locuințelor
STUDIU. Radzimski: Cum au ajuns creditele ipotecare subvenționate mai ales în orașele scumpe din Polonia

Eficiența unei subvenții ipotecare nu poate fi judecată doar prin numărul de contracte semnate. Contează cine participă, cât primește fiecare beneficiar, unde ajunge sprijinul și cum se raportează acesta la prețurile și veniturile locale. Aceasta este logica analizei realizate de Adam Radzimski asupra programului polonez „Familia în propria locuință”.

Lucrarea Subsidized mortgage loans and housing affordability in Poland a fost publicată în GeoJournal în 2014. Studiul examinează politica aplicată între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2012, perioadă în care statul a subvenționat dobânda pentru anumite credite destinate cumpărării primei locuințe.

O analiză pe două dimensiuni

Radzimski tratează sprijinul public prin două dimensiuni. Prima este participarea: numărul creditelor subvenționate la 100.000 de locuitori. A doua este valoarea sprijinului pe participant, aproximată prin valoarea medie a creditului. Un al treilea indicator combină cele două elemente: valoarea creditelor subvenționate la 100.000 de locuitori.

Datele principale provin de la Bank Gospodarstwa Krajowego, instituția de stat care coordona acordarea subvențiilor. Ele arată numărul și valoarea creditelor semnate până la sfârșitul lui 2012, nu suma exactă a subvențiilor plătite de stat. Această distincție este importantă, deoarece sprijinul lunar varia în funcție de principalul rămas și de dobânda de referință.

Programul se adresa inițial familiilor și părinților singuri care cumpărau prima locuință. Ulterior au fost incluși și cei necăsătoriți, cu limite suplimentare privind suprafața locuinței. Nu exista un plafon de venit, iar eligibilitatea era controlată mai ales prin limite de preț și suprafață. Pentru apartamente, suprafața maximă era de 75 de metri pătrați, însă subvenția se aplica unei suprafețe maxime de 50 de metri pătrați. Pentru case, limitele erau de 140, respectiv 70 de metri pătrați.

Dobânda era subvenționată în primii opt ani ai rambursării. În exemplul prezentat de autor, pentru un împrumut de 250.000 de zloți, cu o dobândă de 5% și o perioadă de rambursare de 25 de ani, rata inițială de 1.461 de zloți ar fi fost redusă la 836 de zloți în condițiile formulei programului. Exemplul ilustrează mecanismul, nu un rezultat mediu pentru toți beneficiarii.

Volum mare, stimulent slab pentru oferta de locuințe

În total, aproximativ 180.000 de credite au fost subvenționate, cu o valoare de aproape 33 de miliarde de zloți. În anii 2010-2012, creditele din program au reprezentat între 17% și 20% din valoarea tuturor creditelor ipotecare noi, potrivit datelor utilizate de autor.

Cu toate acestea, dinamica autorizațiilor de construire nu susține ideea unui stimulent puternic pentru oferta rezidențială. Numărul autorizațiilor a fost ridicat în anii de expansiune economică, în special în 2006-2007, dar a scăzut ulterior. Între 2008 și 2012, scăderea a fost de aproximativ jumătate.

Interpretarea este prudentă. Radzimski sugerează că anunțarea programului ar fi putut crea un efect de anticipare în rândul dezvoltatorilor, însă nu poate separa acest efect de prosperitatea economică generală și de ciclul pieței. În perioada subvențiilor cele mai numeroase, autorizațiile se aflau deja la niveluri scăzute. Prin urmare, intervenția publică nu a fost suficientă pentru a contrabalansa încetinirea economiei și supr oferta de proiecte începute în anii anteriori.

Structura tranzacțiilor explică, parțial, rezultatul. Doar 26% dintre creditele subvenționate au fost folosite pentru cumpărarea unor locuințe noi. Aproximativ 55% au finanțat tranzacții pe piața secundară, iar 18% construcția de case unifamiliale de către persoane fizice. În 2012, după diferențierea plafoanelor pentru piața primară și secundară, ponderea locuințelor noi a depășit pentru prima dată 30%, dar programul s-a încheiat imediat după aceea.

Prețuri, venituri și accesibilitate

Studiul folosește două măsuri ale accesibilității. Indicatorul SPI raportează salariul mediu lunar la prețul mediu pe metru pătrat. Indicatorul HPI raportează venitul lunar estimat al gospodăriei la același preț. Venitul gospodăriei a fost estimat pornind de la veniturile din impozitul pe venit, ajustate pentru cota de impozit, dimensiunea gospodăriei și veniturile neimpozitate.

Metoda are avantaje și limite. Salariile sunt ușor de utilizat, dar statisticile includ în principal angajații companiilor cu cel puțin zece salariați și nu surprind bine veniturile din activități independente, chirii, agricultură sau capital. Datele fiscale acoperă mai multe surse de venit, însă rezultatul depinde de parametrii presupus de autor, inclusiv rata efectivă de impozitare și corecția pentru veniturile neimpozitate.

În 2011, prețul mediu al locuințelor era de 7.917 zloți pe metru pătrat în Varșovia și de 6.340 în Cracovia. Venitul lunar estimat al gospodăriei din Varșovia era de 6.169 de zloți, cel mai ridicat dintre capitalele regionale. Folosind salariile, capitalele regionale păreau cu aproximativ 25% mai puțin accesibile decât restul țării. Folosind venitul estimat al gospodăriei, diferența era mai mică.

Analiza corelațiilor indică o legătură foarte puternică între valoarea medie a creditului subvenționat și prețurile locuințelor, cu r=0,93 pentru ansamblul teritoriilor analizate. Asocierea cu veniturile gospodăriilor era, de asemenea, pozitivă, iar relația cu accesibilitatea HPI era mai slabă. Participarea era mai ridicată în provinciile mai prospere, dar nu urma același model în capitalele regionale, unde plafoanele de preț excludeau multe locuințe.

Limitele interpretării

Studiul nu poate stabili că subvențiile au cauzat creșterea prețurilor sau reducerea construcțiilor. Datele despre prețuri și dobânzi nu permit serii temporale suficient de complete. Numărul de observații este redus: 18 capitale regionale și 16 provincii, iar autorul avertizează că testele statistice pot rata relații reale sau pot sugera asocieri între fenomene care nu au legătură cauzală.

Concluzia este mai degrabă una despre distribuție și mecanisme decât despre un efect unic. Programul a redus temporar costul creditului și este posibil să fi susținut stabilitatea pieței ipotecare într-o perioadă dificilă. Dar a direcționat mai mult sprijin către orașe și regiuni cu venituri mai mari, iar efectul asupra ofertei de locuințe a fost marginal. În termenii studiului, succesul administrativ al programului nu s-a transformat automat într-o îmbunătățire generală a accesibilității.

Sursa: Subsidized mortgage loans and housing affordability in Poland

Alte articole

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate