Falimentul Comtim a simbolizat declinul unei industrii care, înainte de 1989, concentra în Timișoara o activitate de anvergură regională. La mai bine de un deceniu după preluarea fostului combinat, cazul Smithfield prezentat de Agrointel oferea o imagine diferită: ferme modernizate, procesare și distribuție reunite într-un singur model de afaceri. Lecția este relevantă pentru discuțiile despre importuri și despre slăbirea producției interne.

Integrarea verticală a redus dependența de verigi externe

Smithfield a intrat pe piața românească în 2004, după achiziția fostului Comtim și a companiei Agrotorvis. Potrivit datelor companiei citate de Agrointel, grupul administra în 2013 un total de 46 de ferme din județele Timiș și Arad, avea aproximativ 2.000 de angajați și producea 950.000 de porci comerciali pe an.

Investițiile raportate depășeau 600 de milioane de dolari. Mai mult de 500 de milioane fuseseră direcționate către ferme, iar peste 100 de milioane către procesare. Astfel, compania putea susține un lanț care includea creșterea animalelor, fabricarea furajelor, abatorizarea, tranșarea, depozitarea și distribuția.

Abatorul modernizat în incinta fostului Comtim avea, conform sursei, o capacitate de 600 de capete pe oră. Prin urmare, el procesa efectivul provenit din fermele proprii și furniza carcase, piese tranșate și produse destinate procesatorilor sau comercianților.

Cerealele locale au devenit parte din modelul de competitivitate

Un alt element al strategiei era aprovizionarea cu materie primă din regiune. Compania declara un consum anual de peste 250.000 de tone de cereale, cumpărate cu preponderență de pe piața locală. Cele două fabrici de nutrețuri combinate puteau stoca până la 110.000 de tone și produceau aproximativ 7.000 de tone de furaj pe săptămână.

Această cerere lega zootehnia de agricultura vegetală și le oferea fermierilor locali un cumpărător important. În plus, programul Contract Grower urmărea să încurajeze parteneriatele cu agricultorii din Banat, iar compania susținea utilizarea îngrășămintelor organice. Un lot experimental de porumb din Jimbolia obținuse în 2012 o recoltă de 9,2 tone la hectar, potrivit informațiilor publicate atunci.

Este importantă însă delimitarea datelor. Cifrele provin din raportări ale companiei prezentate în 2013 și descriu situația de la acel moment, nu performanța actuală a grupului sau a întregii industrii.

Importurile arată limitele unei politici incoerente

România nu poate construi o industrie puternică doar prin inițiative private izolate. În spațiul public este invocată frecvent o factură anuală a importurilor de carne și produse din carne de porc apropiată de un miliard de euro, însă valoarea exactă trebuie verificată prin date comerciale actualizate și delimitată pe categorii.

În orice caz, dependența de furnizori externi poate limita cererea internă pentru cereale și animale și poate reduce dezvoltarea activităților cu valoare adăugată. De aceea, politicile pentru ferme, abatoare, biosecuritate și finanțare contează la fel de mult ca investiția privată.

Cazul Smithfield nu este o soluție universală, dar arată că investițiile pe termen lung, integrarea verticală și legătura cu furnizorii locali pot reconstrui o industrie. România are nevoie de politici economice stabile, nu de măsuri punctuale, dacă vrea ca producția de porc să acopere o parte mai mare din consum și să păstreze valoarea adăugată în țară.

Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de agrointel.ro.