Abstract. În 2025, România a avut o rată a ocupării de 69% pentru populația de 20–64 de ani, una dintre cele mai scăzute din UE. Datele recente indică participare redusă a femeilor, o pondere ridicată a tinerilor NEET, abandon școlar și competențe digitale insuficiente. În același timp, riscul de sărăcie sau excluziune socială a scăzut, dar diferențele dintre rural și urban rămân mari. Lucrarea Ramonei O. Ştefănescu-Mihăilă, publicată în 2015, oferă o perspectivă asupra capitalului uman și a investițiilor în educație. Ea nu demonstrează însă, singură, relații cauzale între aceste investiții și creșterea economică.
În 2025, rata ocupării pentru populația cu vârste între 20 și 64 de ani a fost de 69% în România. Nivelul s-a numărat printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
Eurostat a publicat seria comparabilă la 17 aprilie 2026. Indicatorul nu măsoară direct productivitatea, calitatea locurilor de muncă sau veniturile.
El arată însă proporția persoanelor ocupate dintr-o grupă de vârstă relevantă pentru analiza utilizării resurselor de muncă. Prin urmare, oferă un reper important pentru participarea la piața muncii.
Decalajul nu este uniform. Rata ocupării femeilor a fost de 59,5%, iar diferența față de bărbați a ajuns la 18,7 puncte procentuale, cea mai mare din UE, potrivit Eurostat. Problema ține astfel nu doar de cererea de forță de muncă, ci și de participarea efectivă a unor categorii importante.
În studiul Social Investment, Economic Growth and Labor Market Performance: Case Study—Romania, Ramona O. Ştefănescu-Mihăilă examinează relația dintre educație, capital uman, productivitate și piața muncii.
Lucrarea a fost publicată în 2015 și folosește o abordare bazată pe revizuirea literaturii și analiza descriptivă. Autoarea pornește de la ideea că educația și formarea pot crește competențele, flexibilitatea profesională și capacitatea de a utiliza tehnologii noi.
Sănătatea și învățarea pe tot parcursul vieții sunt tratate ca elemente complementare ale capitalului uman. Totuși, studiul nu estimează econometric efectul educației asupra creșterii economice sau al ocupării în România.
Relațiile discutate sunt susținute prin literatură și indicatori descriptivi, nu printr-un model propriu de identificare cauzală. Această limită contează atunci când lucrarea este comparată cu datele recente.
Legătura dintre educație și muncă funcționează prin mai multe mecanisme. O calificare poate îmbunătăți accesul la anumite ocupații, dar rezultatul depinde și de relevanța programului, cererea angajatorilor, mobilitatea geografică și serviciile de intermediere.
De aceea, procentul cheltuielilor pentru educație nu este suficient pentru evaluarea unei politici. Contează și ceea ce se întâmplă după finanțare: competențele dobândite, tranziția către muncă, retenția angajaților și productivitatea.
În analiza sa, Ramona O. Ştefănescu-Mihăilă arată că indicatorii educaționali sunt aproximări ale capitalului uman. Ei nu surprind integral calitatea învățării sau competențele cognitive.
Această limită este esențială pentru interpretarea diferenței dintre România și media UE. În consecință, nivelul de educație trebuie analizat împreună cu rezultatele efective ale învățării.
În 2025, 19,2% dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani nu erau nici angajați, nici înscriși într-o formă de educație sau formare. Media UE a fost de 11%, iar România a avut cea mai ridicată valoare dintre statele membre, conform Eurostat.
Indicatorul NEET nu arată că toate aceste persoane sunt inactive din același motiv. Unele pot căuta un loc de muncă, altele pot avea responsabilități familiale sau pot fi descurajate de lipsa oportunităților locale.
Totuși, proporția ridicată semnalează o tranziție dificilă de la școală la muncă. În 2025, abandonul timpuriu al educației și formării a fost de 15,5% în România, față de 9,1% în UE, potrivit Eurostat.
Participarea femeilor reprezintă o altă rezervă de forță de muncă insuficient utilizată. Diferența de 18,7 puncte procentuale față de bărbați poate fi analizată împreună cu disponibilitatea serviciilor de îngrijire, organizarea muncii și distribuția responsabilităților familiale.
Niciunul dintre acești factori nu explică, singur, întregul rezultat. Împreună, ei indică limite structurale ale participării la piața muncii.
Doar 53,3% dintre românii cu vârste între 16 și 24 de ani aveau cel puțin competențe digitale de bază în 2025, față de 74,6% în UE. Datele au fost publicate de Eurostat la 15 iulie 2026.
Acest decalaj este relevant pentru productivitate și adaptarea la schimbările tehnologice. El nu permite însă o concluzie directă despre cauzele ratei ocupării.
Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare date individuale privind educația, competențele, ocupația și istoricul profesional. Astfel, competențele digitale trebuie tratate ca un indicator relevant, dar nu ca o explicație completă.
Și participarea timpurie la educație sau îngrijire formală este redusă. În 2025, doar 17,6% dintre copiii din România aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială, cu vârste între trei ani și vârsta școlară obligatorie, au beneficiat de cel puțin 25 de ore săptămânale de servicii formale, față de 58,1% în UE.
Rezultatul susține importanța unor politici coordonate între educație, protecție socială și servicii locale. El nu demonstrează însă, de unul singur, efectul asupra veniturilor viitoare sau asupra productivității.
Comisia Europeană a raportat că rata populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială a scăzut în România cu 4,1 puncte procentuale în 2024, până la 27,9%. Numărul persoanelor afectate s-a redus cu aproximativ 1,7 milioane față de 2019, la circa 5,3 milioane.
Aceste date reprezintă un rezultat favorabil, însă media națională ascunde diferențe puternice. În mediul rural, rata a fost de 41,7%, față de 14,3% în orașe, iar pentru copii a ajuns la 33,8% în 2024, conform analizei sociale a Comisiei Europene.
În termeni economici, diferențele teritoriale pot limita mobilitatea și accesul la educație, formare și locuri de muncă. Studiul lui Ştefănescu-Mihăilă ajută la înțelegerea acestei conexiuni.
Datele sale principale se referă însă la perioada 2007–2014 și nu pot descrie singure situația din 2025 sau 2026. Pentru evaluarea actuală sunt necesare serii recente și indicatori dezagregați.
La 31 august 2025, în România existau 210.250 de cetățeni din state terțe cu permise de ședere valabile. Dintre aceștia, 64% aveau permise asociate muncii, iar 93% erau de vârstă activă, potrivit Comisiei Europene.
Angajatorii au raportat contribuții la acoperirea deficitului de personal în construcții, industrie și ospitalitate. În același timp, recunoașterea calificărilor, limba, procedurile administrative și mobilitatea profesională au fost identificate drept bariere.
Fenomenul extinde discuția din lucrarea din 2015. România trebuie să analizeze nu doar emigrația și pierderea unor absolvenți, ci și modul în care integrează capital uman venit din exterior.
Integrarea efectivă depinde de accesul la muncă, utilizarea calificărilor și eliminarea barierelor administrative. Numărul permiselor nu măsoară singur contribuția economică a migrației.
Pachetul de primăvară al Semestrului European 2026 arată că România a făcut progrese în reducerea deficitului în 2025. Comisia recomandă însă continuarea ajustării fiscale și un control mai bun al investițiilor publice.
Comisia Europeană indică participarea redusă a femeilor, tinerilor și persoanelor cu dizabilități. De asemenea, menționează educația, formarea profesională, serviciile de îngrijire a copiilor și schemele flexibile de muncă drept domenii relevante.
Aceste direcții sunt compatibile cu accentul pus de Ştefănescu-Mihăilă pe investițiile în capitalul uman și coordonarea locală sau regională. Totuși, compatibilitatea unei direcții nu dovedește eficiența unei măsuri concrete.
Evaluarea trebuie să depășească nivelul intențiilor sau al sumelor alocate. Pentru fiecare program ar trebui urmărite participarea, finalizarea, dobândirea competențelor, angajarea și menținerea în muncă.
Fără asemenea indicatori, este dificil de separat o investiție eficientă de o cheltuială care doar extinde formal accesul la un program. Datele disponibile nu arată că majorarea finanțării produce automat creștere economică sau ocupare.
Datele recente descriu o economie în care utilizarea forței de muncă rămâne incompletă, chiar dacă unii indicatori sociali s-au îmbunătățit. România a redus riscul de sărăcie sau excluziune socială în 2024, iar rata ocupării a fost de 69% în 2025.
Totuși, aceste rezultate coexistă cu cea mai mare rată NEET din UE, cu abandon școlar ridicat, participare scăzută a femeilor și competențe digitale mult sub media europeană. Diferențele dintre rural și urban arată că progresul social nu este distribuit uniform.
Politicile publice au direcții documentate: consolidarea educației și formării, servicii de îngrijire a copiilor, scheme flexibile de muncă, integrarea persoanelor vulnerabile și controlul mai bun al investițiilor publice.
Dovezile nu permit atribuirea progreselor unei singure măsuri și nici concluzia că mai multe fonduri produc automat productivitate sau ocupare. Lecția studiului Ramonei O. Ştefănescu-Mihăilă rămâne relevantă, dar trebuie completată cu evaluări recente ale rezultatelor: cine intră pe piața muncii, ce competențe dobândește și cât de durabilă este ocuparea.
