Faptul că statul poate plăti pensii și salarii nu înseamnă că banii respectivi sunt susținuți de o economie mai productivă. Atunci când veniturile bugetare nu acoperă cheltuielile, diferența este finanțată prin datorie și prin funcționarea sistemului financiar. Costul nu dispare: se mută către dobânzi, investiții private mai scumpe și, în anumite condiții, către pierderea puterii de cumpărare. Institutul pentru Politici Economice și Publice atrage atenția că legătura dintre masa monetară și inflație trebuie analizată fără formule simpliste.
Un deficit apare atunci când statul cheltuiește mai mult decât încasează. În mod obișnuit, Ministerul Finanțelor emite titluri de stat, cumpărate de bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii, populație sau investitori externi.
Astfel, plățile curente pot continua chiar și atunci când veniturile fiscale și nefiscale sunt insuficiente. Împrumutul rezolvă însă doar necesarul imediat de finanțare. Datoria publică se majorează, iar bugetul trebuie să suporte costuri suplimentare cu dobânzile.
Pe măsură ce statul atrage o parte tot mai mare din capitalul disponibil, sectorul privat poate întâmpina dificultăți mai mari la finanțare. Acest mecanism este cunoscut drept efect de evicțiune. Companiile pot plăti dobânzi mai ridicate sau pot amâna investiții în utilaje, fabrici și extinderea producției.
Datele prezentate de sursă indică o creștere a masei monetare M3 de la aproximativ 487,45 miliarde de lei în decembrie 2020 la circa 813,34 miliarde de lei în august 2026. Avansul este de aproape 67% și include numerar, depozite și alte instrumente lichide, nu doar bancnote emise de banca centrală.
În aceeași perioadă, potrivit datelor Eurostat citate, inflația armonizată a fost ridicată, iar nivelul mediu al prețurilor din 2025 era cu aproximativ 44,5% peste cel din 2020. Comparația oferă un context important, dar nu dovedește o relație cauzală exactă între cele două procente.
Prețurile sunt influențate și de viteza de circulație a banilor, economisire, productivitate, importuri, energie, fiscalitate, cursul de schimb și anticipațiile populației sau companiilor. Prin urmare, o creștere de 10% a masei monetare nu produce automat o inflație de 10%.
O expansiune monetară poate însoți o economie sănătoasă dacă finanțează investiții, tehnologizare și o capacitate mai mare de producție. În acest caz, mai multe bunuri și servicii pot absorbi o parte din lichiditatea suplimentară.
Riscul apare când banii susțin predominant consumul curent și deficitele permanente, fără o majorare comparabilă a producției reale. Cererea suplimentară se poate îndrepta către importuri, ceea ce pune presiune asupra valutei și asupra cursului, mai ales într-o economie cu dezechilibre externe persistente.
În România, regulile europene interzic finanțarea directă a deficitului de către banca centrală. Sursa amintește însă că BNR a furnizat lichiditate prin operațiuni repo și a cumpărat titluri de stat în lei de pe piața secundară în 2020, în cadrul politicii monetare.
Diferența dintre valoarea nominală și cea reală devine esențială pentru populație. Un salariu sau o pensie mai mare poate cumpăra mai puține alimente, medicamente, energie ori servicii dacă prețurile avansează mai rapid.
În final, finanțarea cheltuielilor publice poate asigura plata nominală a pensiilor și salariilor, dar nu garantează păstrarea puterii lor de cumpărare. Împrumuturile rezolvă temporar problema de cash-flow, în timp ce costul este distribuit prin dobânzi, investiții private amânate și, dacă dezechilibrele persistă, prin inflație. Masa monetară trebuie analizată împreună cu producția și productivitatea: fără o creștere reală a bunurilor și serviciilor, mai mulți lei nu înseamnă automat mai multă prosperitate.
Vezi și: Creșterea masei monetare nu garantează prosperitatea: presiuni asupra prețurilor și producției — roconomia.ro.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Institutul pentru Politici Economice și Publice.
