România a obținut în 2025 aproximativ aceeași valoare economică pe kilogram de materiale consumate ca în anul 2000, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI) pe baza datelor Eurostat. În aceeași perioadă, media Uniunii Europene a crescut cu circa 50%. Rezultatul indică o desprindere limitată a creșterii economice de consumul de resurse, dar nu oferă, singur, o explicație completă pentru performanța economiei sau pentru nivelul de trai.
Analiza este semnată de Dumitru Chisăliță, președintele AEI, și a fost prezentată de Știrile ProTV, cu referire la informațiile Agerpres. Potrivit acesteia, România a rămas la punctul de plecare din 2000, în timp ce Polonia și-a îmbunătățit raportul cu aproximativ 90%, iar Bulgaria cu circa 40%.
Productivitatea resurselor este calculată prin raportarea PIB-ului real la consumul intern de materiale. Acest consum include materialele extrase pe teritoriul național, la care se adaugă importurile și din care se scad exporturile.
Prin urmare, indicatorul nu urmărește exclusiv energia și nici nu reflectă doar resursele preluate din România. El surprinde cantitatea de materiale utilizată pentru susținerea activității economice, inclusiv prin fluxurile comerciale. O valoare stagnantă sugerează că avansul PIB-ului nu a fost suficient de rapid pentru a reduce dependența de materiale consumate.
Comparația trebuie însă interpretată cu atenție. Este un indicator agregat, care nu arată direct ce sectoare generează pierderile și nici cum este distribuită valoarea creată. De asemenea, el nu constituie un bilanț al prosperității și nu poate stabili singur dacă o economie este mai eficientă în toate domeniile.
În evaluarea AEI, stagnarea poate avea legătură cu risipa de resurse, managementul ineficient, pierderile tehnologice și utilizarea unor echipamente depășite. O altă explicație posibilă este ponderea redusă a produselor cu valoare adăugată mare în producția internă.
Chisăliță susține că autoritățile ar trebui să analizeze separat efectele infrastructurii, ale tehnologiilor și ale structurii industriale, fără a transforma aceste ipoteze în concluzii definitive. Datele agregate arată rezultatul final, nu contribuția exactă a fiecărui factor.
AEI mai atrage atenția că inventarierea gazelor, pădurilor, terenurilor agricole sau mineralelor nu este suficientă pentru evaluarea beneficiului economic. Relevant este câtă valoare rămâne în țară prin prelucrare, proiectare, tehnologie și comercializare, precum și ce produse sunt exportate brut sau importate ulterior.
Diferența față de media europeană este importantă, dar comparația nu trebuie citită ca o ierarhie simplă a eficienței naționale. Economiile au structuri industriale diferite, niveluri distincte de dezvoltare și ritmuri variate ale investițiilor. Un singur raport nu poate surprinde toate aceste particularități.
În plus, reducerea consumului de materiale nu reprezintă automat un câștig economic. Închiderea unei activități industriale poate îmbunătăți indicatorul, fără să creeze producție competitivă, venituri sau locuri de muncă sustenabile. În mod similar, absorbția fondurilor europene nu dovedește singură modernizarea economiei.
De aceea, AEI propune ca investițiile publice să fie evaluate prin rezultate: costuri de producție mai mici, pierderi reduse, economii de materiale și energie, transport mai eficient și capacități competitive. Legătura dintre productivitatea resurselor, ocupare, fiscalitate și servicii publice rămâne, de asemenea, necesară pentru a înțelege efectul asupra populației.
Datele nu demonstrează singure cauzele decalajului, dar indică o problemă de competitivitate care merită analizată sectorial. Pentru România, creșterea economică va fi mai solidă dacă va însemna mai multă valoare adăugată obținută din aceleași resurse, nu doar un consum mai mare de materiale.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de stirileprotv.ro.
