Datoria publică globală se apropie de 100% din PIB, potrivit avertismentului transmis de FMI înaintea reuniunilor anuale de la Bangkok. Instituția susține că randamentele mai mari ale obligațiunilor suverane cresc povara dobânzilor și reduc spațiul pentru politici economice. Problema nu este doar nivelul datoriei, ci și relația dintre costul finanțării și ritmul de creștere economică. Când dobânda depășește creșterea nominală, stabilizarea datoriei devine mai dificilă.
FMI a cerut guvernelor să reducă deficitele, cheltuielile și datoriile. Instituția argumentează că întârzierea deciziilor fiscale va face corecțiile mai dureroase. Rodrigo Valdes, directorul Departamentului pentru Afaceri Fiscale al FMI, a indicat presiunile inflaționiste, datoria acumulată și creșterea randamentelor drept factori care schimbă condițiile de finanțare.
Mecanismul este direct: atunci când statul se împrumută la dobânzi mai mari, o parte mai mare din veniturile bugetare ajunge la serviciul datoriei. În consecință, resursele pentru investiții, programe publice sau răspunsuri la șocuri economice se reduc, iar guvernele au mai puține opțiuni pentru susținerea activității.
Potrivit informațiilor prezentate de FMI și relatate de Reuters, randamentul mediu al obligațiunilor guvernamentale pe zece ani din statele G7 a crescut cu peste 110 puncte de bază între februarie și septembrie. Nivelul menționat de instituție a fost cel mai ridicat din aproape două decenii.
Creșterea randamentelor a fost asociată de FMI cu prețurile ridicate la petrol, inflația persistentă, necesarul mai mare de investiții și avansul peste așteptări al inteligenței artificiale. Acești factori pot majora cererea de capital sau prima solicitată de investitori pentru obligațiunile pe termen lung.
FMI estimează că, până în 2031, costul mediu efectiv al finanțării guvernamentale ar putea ajunge la 3,7%, față de 2,3% în 2021. Pentru Statele Unite, instituția preconizează plăți de dobânzi echivalente cu 5,3% din PIB, comparativ cu 2,8% înaintea pandemiei de COVID-19.
Totuși, aceste valori sunt estimări condiționate de evoluția dobânzilor, inflației, creșterii economice și politicilor fiscale. Ele nu reprezintă un cost identic pentru fiecare țară sau o traiectorie garantată, deoarece maturitățile datoriei și structura investitorilor diferă între emitenți.
Presiunea este mai severă în economiile cu venituri mici. FMI arată că plățile pentru dobânzi absorb în prezent peste 15% din veniturile fiscale în aceste țări, față de aproximativ 9% în intervalul 2011-2019. Astfel, refinanțarea datoriei la costuri mai mari poate limita rapid cheltuielile esențiale.
FMI avertizează că, în multe state, dobânzile depășesc deja ratele de creștere nominală. În această situație, datoria poate continua să crească în raport cu PIB-ul chiar și fără noi măsuri de cheltuieli, dacă excedentul bugetar primar nu compensează diferența dintre dobândă și creștere.
Prin urmare, mesajul FMI nu indică o soluție uniformă pentru toate economiile, ci o fereastră de acțiune care se îngustează. Cu datorii ridicate și costuri de finanțare în creștere, stabilizarea datoriei depinde de planuri fiscale credibile, aplicate înainte ca dobânzile să consume o parte și mai mare din resursele publice.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Digi24.
