România traversează o schimbare demografică ale cărei efecte depășesc statistica populației. Numărul vârstnicilor l-a depășit pe cel al copiilor, în timp ce emigrația reduce baza de populație activă rămasă în țară. Potrivit studiului menționat, această evoluție poate amplifica presiunile asupra pensiilor, serviciilor medicale, bugetelor publice și pieței muncii. Interpretarea trebuie însă să țină cont de diferențele dintre populația după domiciliu și populația rezidentă.
Cercetarea Analysis of the Demographic Dependency Ratio in Romania and Its Social Implications (1992–2025), realizată de Elisaveta Drăghici, analizează evoluția populației României pe baza datelor Institutului Național de Statistică și a unor indicatori privind raportul dintre copii, persoane active și vârstnici.
Una dintre schimbările centrale este inversarea structurii pe vârste. În 1992, România avea aproximativ 5,29 milioane de copii sub 15 ani și 2,52 milioane de persoane de cel puțin 65 de ani. În 2025, datele pentru populația după domiciliu indicau aproximativ 3,04 milioane de copii și 4,03 milioane de vârstnici.
Diferența nu este doar statistică. Mai puțini copii înseamnă, în perspectivă, mai puțini potențiali angajați, iar creșterea numărului de vârstnici mărește necesarul de pensii, servicii medicale și asistență socială.
Îmbătrânirea populației influențează simultan oferta de muncă și cheltuielile publice. Într-un sistem în care contribuțiile persoanelor active finanțează o parte importantă a pensiilor, reducerea bazei de contribuabili poate crea tensiuni suplimentare.
În același timp, emigrația românilor amplifică acest mecanism, deoarece o parte dintre persoanele aflate la vârste de muncă locuiește și lucrează în afara țării. Potrivit datelor Eurostat citate în materialul cercetării, aproximativ 3,1 milioane de cetățeni români se aflau în 2024 în alte state ale Uniunii Europene.
Consecința este o diferență între populația înscrisă oficial la un domiciliu și populația care locuiește efectiv în România. Această diferență contează pentru estimarea resurselor de muncă, a cererii de servicii și a raportului dintre persoanele dependente și cele active.
În 2024, la fiecare 100 de persoane cu vârste între 15 și 64 de ani reveneau aproximativ 56 de copii și vârstnici în cazul populației rezidente, față de 48 în cazul populației după domiciliu.
Prin urmare, presiunea demografică asupra populației care trăiește efectiv în țară poate fi mai ridicată decât sugerează indicatorii calculați exclusiv pe baza domiciliului. Totuși, raportul de dependență pe vârste nu arată câți salariați există în realitate și nici câți pensionari primesc efectiv beneficii.
De aceea, indicatorul este un semnal despre structura populației, nu o măsură completă a sustenabilității pensiilor. El trebuie analizat împreună cu evoluția ocupării, a veniturilor bugetare și a serviciilor necesare populației vârstnice.
Dezechilibrul dintre generații poate crește responsabilitățile familiilor. Persoanele active ajung să ofere simultan sprijin financiar și îngrijire rudelor vârstnice, inclusiv atunci când membrii familiei lucrează în străinătate.
În acest context, cercetarea indică drept direcții de politică stimularea natalității, creșterea ocupării și dezvoltarea serviciilor de îngrijire a vârstnicilor. Aceste măsuri urmăresc să reducă presiunea asupra generațiilor active și să răspundă schimbărilor de pe piața muncii.
Declinul demografic nu este doar o problemă socială, ci și una economică. Efectele se vor vedea în oferta de muncă, veniturile bugetare și sustenabilitatea sistemelor de protecție socială. Presiunea asupra generațiilor active se va menține atât timp cât structura populației continuă să se inverseze.
Sursa științifică: Elisaveta Drăghici (2026), Analysis of the Demographic Dependency Ratio in Romania and Its Social Implications (1992–2025), Romanian Journal of Population Studies, 20(1), 37–58. Accesează studiul original și DOI-ul.
