Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu pledează pentru o evaluare mai largă a politicii monetare, dincolo de reacțiile automate la indicatorii conjuncturali. În analiza publicată de Ziarul Financiar și preluată de Orange România, el discută limitele menținerii prelungite a dobânzilor, rolul agregatelor monetare, decalajele de transmisie și influența politicii fiscale. Afirmațiile sale nu propun abandonarea țintirii inflației, ci completarea acesteia cu informații despre credit, lichiditate, anticipații și natura șocurilor economice.
Potrivit lui Marinescu, strategia de țintire a inflației rămâne utilă, dar nu trebuie transformată într-un mecanism decizional automat. O economie afectată simultan de deficite bugetare, șocuri energetice și tensiuni geopolitice poate necesita reacții mai prudente și o perspectivă mai lungă.
Viceguvernatorul descrie politica monetară prin prisma decalajelor de transmisie. Modificarea dobânzii influențează cu întârziere creditarea, cererea și prețurile, astfel încât deciziile bazate exclusiv pe datele curente pot deveni prociclice. În opinia sa, atât reacția insuficientă, cât și intervenția prematură pot amplifica dezechilibrele economice.
Marinescu leagă această problemă de menținerea ratei de politică monetară la 6,5% începând din august 2024. El susține că stabilitatea dobânzii nu a însemnat absența analizei, ci evaluarea continuă a raportului dintre cererea și oferta agregată, a inflației și a riscurilor asociate.
Un punct central al analizei îl reprezintă revenirea agregatelor monetare în procesul de fundamentare a deciziilor. Marinescu susține că evoluția masei monetare și a creditului poate oferi semnale timpurii despre acumularea presiunilor asupra prețurilor, mai ales atunci când indicatorii inflației reacționează cu întârziere.
El invocă dinamica agregatului M3 în perioada pandemiei, când ritmul de creștere s-ar fi apropiat de 16% în 2021, urmată de un avans puternic al inflației în 2022. În interpretarea sa, relația nu trebuie tratată ca o regulă simplă și automată, deoarece viteza de circulație a banilor, cererea de credit și comportamentul băncilor pot modifica transmisia.
De aceea, autorul propune folosirea informațiilor monetare ca verificare complementară, nu ca înlocuitor al țintei de inflație. Indicatorii privind lichiditatea trebuie analizați împreună cu productivitatea, capacitatea de producție, economisirea, cursul de schimb și fluxurile de capital.
Analiza atribuie politicii fiscale un rol important în evoluția inflației din România. Marinescu consideră că expansiunea bugetară din 2024 și ajustările fiscale din 2025 au complicat calibrul politicii monetare, întrucât majorările de taxe au alimentat prețurile într-un moment caracterizat de deficit de cerere.
El separă șocurile de cerere de cele de ofertă și de șocurile monetare. O creștere a cererii poate justifica dobânzi mai ridicate, în timp ce un șoc temporar de ofertă poate reclama prudență. Riscul apare atunci când scumpirile inițiale se transmit în salarii, anticipații și prețuri, devenind persistente.
Concluzia autorului este că țintirea inflației nu trebuie abandonată, ci îmbogățită printr-un cadru analitic care combină modelele moderne cu analiza monetară și o comunicare mai transparentă.
Analiza lui Cosmin Marinescu susține, în esență, o politică monetară mai puțin mecanicistă și mai atentă la efectele întârziate ale deciziilor. Țintirea inflației rămâne cadrul de referință, însă eficiența sa depinde de integrarea agregatelor monetare, a condițiilor de creditare și a politicii fiscale. Pentru România, mesajul central este că stabilitatea prețurilor nu poate fi evaluată separat de dezechilibrele bugetare și de dinamica banilor din economie.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Orange Romania.
