

Îmbătrânirea populației nu produce un singur efect economic. Ea modifică simultan raportul dintre persoane inactive și lucrători, structura veniturilor gospodăriilor, cererea de servicii medicale și distribuția costurilor de îngrijire. Aceasta este perspectiva studiului „Persoanele vârstnice în România: date, politici și provocări structurale”, semnat de Nicolae Sfetcu și publicat în 2026 în Cunoașterea Științifică.
Autorul definește în principal populația vârstnică drept segmentul de 65 de ani și peste, folosind grupa de 55-64 de ani pentru analiza ocupării. Pentru îngrijirea de lungă durată și sănătatea mintală sunt utilizate, acolo unde sursele permit, date pentru populația de 50 de ani și peste. Metodologia combină statistici INS, Eurostat, CNPP și OECD cu literatură academică și date provenite din servicii.
Seriile prezentate de studiu arată o creștere a numărului de persoane vârstnice: de la 3,664 milioane în 2020 la 3,822 milioane în 2024. Pentru începutul lui 2025, o sinteză bazată pe INS indica 4,02 milioane de persoane de 65 de ani și peste. În paralel, populația rezidentă totală era de aproximativ 19,036 milioane.
Implicația economică nu este doar creșterea cheltuielilor sociale, ci și reducerea bazei potențiale de lucrători. Rata de ocupare a grupei 55-64 de ani a ajuns la 53,4% în 2024, după 48,5% în 2020, dar era încă sub media OECD de 66% în 2023. Decalajul este puternic diferențiat pe sexe: 64,6% pentru bărbați și 43% pentru femei în 2024. Studiul indică drept grupuri expuse la inactivitate persoanele cu educație redusă, femeile și cele cu sănătate fragilă.
Pensia medie din sistemul public a crescut nominal de la 1.544 de lei în decembrie 2020 la 2.748 de lei în decembrie 2024. La 31 decembrie 2024 erau înregistrați 4.703.349 de beneficiari, iar pensia medie pentru pensionarii de asigurări sociale de stat era de 2.803 lei. Aceste valori descriu evoluția nominală, nu oferă singure o măsură completă a puterii de cumpărare sau a adecvării venitului.
În gospodăriile conduse de persoane de 65 de ani și peste, 63,5% din venituri proveneau din pensii, iar 10,9% erau venituri în natură. Structura restrânsă a veniturilor sporește expunerea la inflație și la șocuri ale costului vieții. În 2024, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială pentru întreaga populație era de 27,9%, iar protecția socială reprezenta sub 17% din PIB în 2022, sub media UE de 27,9%.
Presiunea fiscală apare explicit în execuția BASS pentru 2024: cheltuieli de 137,699 miliarde de lei, deficit de 2,831 miliarde de lei și subvenție de la bugetul de stat de 24,305 miliarde de lei. Studiul leagă discuția despre nivelul pensiilor de sustenabilitatea sistemului și de țintirea măsurilor, nu doar de indexări uniforme.
Accesul la sănătate este un mecanism prin care venitul disponibil poate fi erodat. OECD indica pentru România nevoi medicale nesatisfăcute pentru 6% dintre persoanele care aveau nevoie de îngrijiri, iar Eurostat raporta în 2024 o rată de 11,4% pentru persoanele de 65 de ani și peste din rural. În anumite județe, accesul fizic la spitale este limitat: în Mehedinți, Covasna și Tulcea, mai puțin de 10% din populație locuia la maximum 15 minute cu mașina de un spital.
În îngrijirea de lungă durată, predominanța sprijinului informal reduce costurile publice pe termen scurt, dar transferă riscul către familie. Studiul menționează că aproximativ 6% dintre persoanele de 50 de ani și peste ofereau îngrijire informală zilnic sau săptămânal, iar 60% dintre îngrijitorii zilnici erau femei. Această distribuție are consecințe asupra timpului disponibil pentru muncă și asupra veniturilor gospodăriei, fără ca studiul să estimeze un cost monetar total.
Strategia națională pentru îngrijire de lungă durată și îmbătrânire activă 2023-2030 promovează îngrijirea la domiciliu și în comunitate, sprijinirea îngrijitorilor informali și complementaritatea dintre serviciile sociale și cele medicale. Problema identificată de analiză este implementarea fragmentată între ministere, CNAS, autorități locale și furnizori.
Excluderea digitală are o dimensiune economică deoarece poate împiedica accesul la servicii, informații și oportunități de participare. Studiile citate arată că seniorii utilizatori de internet sunt disproporționat urbani și mai avantajați socio-economic. Prin urmare, rezultatele cercetărilor bazate pe utilizatori online nu pot fi extrapolate automat la întreaga populație vârstnică.
Pentru segmentul 55-64 de ani, analiza discută participarea economică, munca flexibilă, mentoratul și reconversia ca direcții de politică, fără a prezenta dovezi că acestea au fost deja evaluate la scară națională. Totodată, autorul propune ca politicile să urmărească autonomia funcțională și prevenția, nu doar transferurile monetare.
Limitele sunt relevante pentru interpretare: unele date disponibile în 2026 se referă la 2024 sau începutul lui 2025, definițiile populației diferă între surse, iar singurătatea, sănătatea mintală subclinică și competențele digitale nu sunt măsurate prin serii oficiale complete. Studiul oferă astfel o hartă a mecanismelor economice și instituționale, dar nu o estimare cauzală a efectului fiecărei politici.
Sursa: Persoanele vârstnice în România: date, politici și provocări structurale







