

Modernizarea digitală a justiției trebuie privită ca o problemă de productivitate, guvernanță și investiții pe termen lung, nu doar ca o trecere de la hârtie la documente electronice. Aceasta este perspectiva studiului „Accelerarea inovației la confluența intereselor publice și cetățenești – cu privire deosebită asupra lumii juridice din România”, realizat de Valentin Stelian BĂDESCU și Ruxandra Ioana BĂDESCU și publicat în 2023 în Smart Cities International Conference (SCIC) Proceedings.
Lucrarea examinează mecanismele prin care tehnologia poate modifica activitatea juridică, de la accesul la documente și comunicarea cu instanțele până la utilizarea inteligenței artificiale și reorganizarea infrastructurii IT. Autorii nu prezintă digitalizarea ca pe o soluție automată, ci subliniază dependența rezultatelor de arhitectura sistemelor, competențele utilizatorilor, compatibilitatea instituțională și securitatea cibernetică.
Un prim efect economic al tehnologiei este reducerea timpului necesar pentru manipularea și consultarea documentelor. În dosarele voluminoase, stocarea pe servere securizate sau în cloud permite accesul de la distanță și facilitează lucrul echipelor de avocați. Dosarul electronic și comunicarea prin e-mail au devenit mai răspândite, în special după perioada pandemică.
Autorii arată însă că acest câștig este afectat de lipsa unei digitalizări uniforme a parchetelor, instanțelor și altor autorități. În mediul privat, comunicarea internă și relația avocat-client folosesc tot mai mult tehnologia, în timp ce interacțiunea cu instituțiile publice rămâne mai greoaie. Rezultatul este un proces asimetric: o parte a lanțului juridic funcționează digital, iar alta operează prin sisteme și proceduri mai puțin compatibile.
Acest decalaj poate genera costuri suplimentare de coordonare și poate reduce avantajele investițiilor făcute de profesioniști. Studiul nu cuantifică aceste costuri, dar descrie efectele lor operaționale: programări făcute cu mult timp înainte, acces mai puțin flexibil la dosare și dependența de proceduri digitale care nu sunt întotdeauna adaptate activității reale.
O parte importantă a analizei privește sistemele informatice ale justiției. Sunt menționate viteze de reacție slabe în unitățile cu volum mare de activitate, funcții limitate de căutare, formulare prestabilite insuficiente, dificultăți în generarea rapoartelor și lipsa unor proceduri adecvate de verificare a datelor. Arhitectura învechită face ca unele modificări simple să necesite resurse disproporționate.
Din punct de vedere economic, problema nu este doar performanța curentă, ci și costul menținerii unui sistem greu de actualizat. Studiul indică necesitatea reproiectării și rescrierii sistemelor într-o abordare unitară, inclusiv prin modernizarea ECRIS. O arhitectură bazată pe servicii și straturi ar permite introducerea unor funcții noi cu efort mai redus și ar putea prelungi durata de viață a sistemului.
Investițiile ar trebui să includă centre de date, arhive digitale, managementul documentelor, soluții mobile, registre informatizate și automatizarea activităților recurente. În același timp, interoperabilitatea este esențială: infrastructurile care nu comunică între ele creează „silozuri” tehnologice și diminuează randamentul investițiilor.
În activitatea avocaților, softurile bazate pe inteligență artificială sunt descrise ca fiind încă puțin prezente, deși ar putea sprijini analiza unor dosare foarte mari. Posibilul avantaj este identificarea mai rapidă a unor puncte relevante și reducerea timpului de pregătire a strategiei. Studiul subliniază că timpul de reacție este important în litigii, dar nu oferă date experimentale privind eficiența acestor instrumente și nici nu formulează o estimare a economiilor.
Autorii leagă adoptarea tehnologiei de un avertisment mai larg: progresul tehnic nu este echivalent cu progresul moral sau social. Colectarea datelor poate influența comportamentele, iar platformele digitale pot deveni instrumente de monitorizare și evaluare. Din acest motiv, productivitatea trebuie analizată împreună cu riscurile privind autonomia, securitatea și accesul echitabil.
În partea consacrată inovării, 49,2% dintre respondenți au indicat educația drept principala prioritate pentru dezvoltarea durabilă. Inovația tehnologică a fost aleasă de 20,6%, îmbunătățirea continuă a proceselor organizaționale de 15,9%, iar inovația radicală în business de 14,3%. Percepția asupra inovării în educație a fost moderată sau slabă: 32,8% au considerat-o relativ scăzută, 24,6% au spus că este prezentă, iar 21,3% că nu este deloc prezentă.
Studiul nu precizează în textul furnizat dimensiunea și structura eșantionului, ceea ce limitează generalizarea acestor procente. În schimb, concluzia analitică este clară: inovația juridică și administrativă necesită investiții coerente, competențe, interoperabilitate și securitate. Serviciile de tip innovation-as-a-service sunt prezentate ca o posibilă modalitate de reducere a complexității și a costurilor de construire a unor echipe specializate, fără ca lucrarea să furnizeze o evaluare empirică a unui astfel de serviciu în justiția românească.







