România, odinioară grânarul Europei, a ajuns să importe lapte, ouă și carne — produse de bază pe care cândva le exporta cu mândrie. În timp ce fermele românești se închid una după alta, supermarketurile se umplu de marfă venită din Polonia, Ungaria sau Germania.

În loc să sprijine fermierii locali, statul îi îngroapă sub taxe, birocrație și controale inutile. Accesul la credite rămâne aproape imposibil, prețurile la energie au explodat, iar subvențiile europene ajung târziu sau deloc. Micii producători nu cer privilegii, ci doar condiții corecte pentru a munci și a-și vinde produsele pe o piață dominată de importuri ieftine.

Guvernul preferă să alimenteze lanțurile de supermarketuri străine, în timp ce mii de gospodării românești dispar. În multe sate, grajdurile sunt goale, iar laptele românesc ajunge mai scump decât cel adus din afară.

Adevărul este dureros: fermierul român nu a pierdut competiția pe piață, ci a fost ucis de propriul stat. Lipsa de viziune, legislația stufoasă și interesele importatorilor au transformat agricultura într-un teren minat pentru cei care produc cinstit. România nu mai exportă hrană, ci importă dependență.