

Propaganda poate funcționa ca instrument de mobilizare și coeziune, dar și ca mecanism de distorsionare a realității. Aceasta este ideea centrală a studiului „The Implications of Propaganda as a Social Influence Strategy”, semnat de Maria-Lucia Rusu și Ramona Herman, care urmărește felul în care mesajele, sursele și canalele de comunicare pot orienta percepții și comportamente.
Articolul a fost publicat în 2018 în Scientific Bulletin. Autorii nu prezintă o cercetare cantitativă bazată pe un eșantion propriu, ci o analiză conceptuală și documentară, construită prin definirea unor tipuri de propagandă, examinarea unor mecanisme de dezinformare și discutarea unor exemple istorice și contemporane.
În definiția preluată de autori de la Călin Hentea, propaganda este o comunicare persuasivă planificată, susținută de un sponsor și orientată spre modificarea atitudinilor și comportamentelor unui public-țintă. Studiul insistă asupra faptului că propaganda nu are o singură valență. Poate fi prezentată ca pozitivă atunci când urmărește obiective considerate benefice pentru societate, precum consolidarea identității sau mobilizarea în jurul unor proiecte colective. În același timp, formele perverse recurg la informații falsificate, parțial adevărate ori deformate, precum și la coerciție și cenzură.
Pentru economie, această distincție este relevantă prin mecanismul general descris de studiu: informația influențează anticipațiile și deciziile, iar controlul accesului la informație poate modifica percepția asupra unei situații. Autorii nu măsoară efecte asupra piețelor sau asupra unor indicatori economici și nu formulează o relație cauzală între propagandă și performanța economică. Implicația este una de mecanism: atunci când informația este selectată, repetată sau prezentată dintr-o sursă aparent credibilă, publicul poate fi orientat către o anumită interpretare.
Studiul separă propaganda albă, gri și neagră. În primul caz, emitentul este declarat, iar mesajul urmărește să fie perceput ca exact și credibil. Propaganda gri are o sursă incertă sau necunoscută, iar precizia informației rămâne nesigură. Propaganda neagră atribuie mesajul unui emitent care nu este autorul real și se bazează, în descrierea autorilor, pe minciună.
Diferența dintre aceste forme arată de ce identitatea sursei este o variabilă economică și instituțională importantă, fără ca studiul să o transforme într-un indicator măsurat. Credibilitatea poate susține influența viitoare, în timp ce ascunderea identității ori atribuirea falsă a mesajului modifică evaluarea făcută de receptor. În mediul comercial, politic sau instituțional, autoritatea percepută a sursei devine parte a mesajului.
În clasificarea lui Jacques Ellul, preluată în articol, propaganda din timp de pace poate fi de integrare sau de agitație. Prima este de durată, mai puțin vizibilă și urmărește adaptarea individului la regulile și valorile unei societăți. A doua este asociată crizelor și războiului și urmărește revolta ori mobilizarea. Studiul notează că propaganda de agitație poate combina argumente raționale și emoționale cu minciuna, hiperbolizarea și un ton categoric.
Dezinformarea este prezentată ca unul dintre instrumentele principale ale propagandei negre. Procesul descris presupune identificarea publicului-țintă, stabilirea obiectivului, elaborarea mesajului fals și alegerea canalului de transmitere. Mesajul poate fi amplificat de persoane influente, jurnaliști, organizații sociale sau instituții media.
Autorii enumeră mai multe tehnici: folosirea etichetelor pentru blamarea unui personaj, manipularea numerelor și statisticilor, repetarea unui mesaj, răspândirea zvonurilor, apelul la clișee apropiate de convingerile publicului și utilizarea imaginilor pentru transmiterea unei informații deformate. În toate aceste cazuri, mecanismul analizat este selecția și prezentarea informației, nu demonstrarea unui efect economic direct.
Articolul prezintă și două modele de comunicare. În modelul sursei defectuoase, propagandistul transmite mesajul ca și cum ar proveni de la o altă sursă, iar receptorul nu identifică autorul real. În modelul sursei legitimatoare, propagandistul introduce mesajul într-o sursă considerată legitimă, care îi conferă autoritate. Aceste modele explică de ce simpla circulație a unei informații nu este suficientă pentru a înțelege influența ei: contează și traseul atribuit mesajului.
În partea dedicată mediului online, Rusu și Herman susțin că internetul și rețelele sociale au transformat propagandei într-un fenomen cu transmitere rapidă și accesibilă. Facebook, Twitter și alte platforme sunt discutate ca vectori prin care mesajele pot modifica percepții, pot mobiliza populații sau pot alimenta radicalizarea și recrutarea extremistă.
Studiul invocă exemple precum protestele asociate Primăverii Arabe, acuzațiile privind campanii de dezinformare online și folosirea internetului de către grupări teroriste pentru propagarea fricii, revendicarea unor atacuri și recrutarea de simpatizanți. Aceste exemple sunt prezentate în literatura analizată de autori; articolul nu realizează o verificare empirică proprie a fiecărui caz și nu stabilește printr-un design experimental efectul individual al unei platforme.
Concluzia autorilor este că propaganda online poate avea consecințe opuse. Ea poate încuraja mobilizarea în jurul libertății și poate sprijini obiective colective, dar poate răspândi și ură, violență, revoltă sau viziuni extremiste. Rețelele sociale extind publicul și viteza mesajului, fără ca această extindere să garanteze acuratețea informației.
Studiul oferă o hartă conceptuală bogată, dar nu prezintă un experiment, o bază de date originală, un eșantion de utilizatori sau o estimare statistică proprie. Cifrele citate, inclusiv exemplul potrivit căruia peste 75% dintre subiecții vizați ar fi fost influențați de mesajele difuzate în contextul Războiului din Golf, provin dintr-o lucrare secundară menționată de autori. Prin urmare, această valoare nu trebuie interpretată ca rezultat al cercetării lui Rusu și Herman.
În final, articolul susține că impactul propagandei depinde de gestionarea informației și de capacitatea de a distinge între informație corectă, publicitate și manipulare. Autorii avertizează că atât absența informației, cât și circulația ei necontrolată pot amplifica o criză. Din perspectiva analizei economice, concluzia rămâne una de principiu: calitatea informației și credibilitatea surselor fac parte din condițiile în care se formează deciziile, însă studiul nu cuantifică acest efect în economie.
Sursa: The Implications of Propaganda as a Social Influence Strategy







