

Studiul nu pornește de la o promisiune generală privind „planta-minune”, ci de la două mecanisme care trebuie evaluate separat: capacitatea dudului de a fi multiplicat uniform și răspunsul său biologic la contaminarea cu plumb. În ambele cazuri, rezultatele diferă în funcție de genotip, mediu de cultură și concentrația contaminantului.
Georgeta Diniță, Mihaela Hăbeanu, Cristiana Diaconescu, Anca Gheorghe și Teodor Mihalcea au publicat în 2024, în Scientific Papers Series D Animal Science, articolul „Research on the Use of Mulberry Vitroplants in Order to Practice a Sustainable Agriculture”. Cercetarea a fost realizată pe genotipuri din colecția de soiuri de dud a Stațiunii de Cercetare pentru Sericicultură Băneasa București și a inclus teste de laborator și experimente ex situ.
Autorii au utilizat lăstari erbacei obținuți prin forțarea mugurilor dorminzi de pe ramuri mature recoltate în perioada de repaus vegetativ. După aproximativ 60 de zile la 24-25°C, lăstarii au fost segmentați în explante nodale de circa 1 cm. Sterilizarea efectivă s-a făcut cu clorură de mercur 0,03% timp de 30 de minute, urmată de spălări cu apă distilată.
Explantele au fost inoculate pe mediu Murashige-Skoog cu opt variante hormonale, bazate pe benzilaminopurină și kinetină. Incubarea s-a desfășurat la 25-28°C, cu fotoperioadă de 16 ore lumină și opt ore întuneric, la 3.000 lux. Când lăstarii au ajuns la 1,5-2 cm, au fost transferați pentru înrădăcinare într-un mediu lichid suplimentat cu 1 mg/l acid indolbutiric.
Rezultatele arată că răspunsul nu este uniform. Pentru China 98, procentul apexelor care au început să crească a ajuns la 100% în variantele cu 2 mg/l benzilaminopurină plus 1 mg/l kinetină și cu 1 mg/l benzilaminopurină plus 2 mg/l kinetină. Pentru China 99 și hibrizi, aceleași variante au avut, de asemenea, cele mai ridicate valori ale pornirii în creștere. La hibrizi, numărul mediu de lăstari pe explant a ajuns la 11 și 15 în aceste două variante.
În etapa de aclimatizare, vitroplantele au primit produsul Endorize SOL, în doză de 15 mg/plantă. Compararea cu fertilizarea NPK a indicat, la hibridul Eforie, 24 de frunze și 65,04 cm în varianta cu micorize, față de 20 de frunze și 64,28 cm în varianta NPK. Pentru celelalte genotipuri, datele din tabel prezintă diferențe de lungime și număr de frunze care nu sunt identice ca direcție pentru fiecare indicator.
Această observație este importantă metodologic: studiul raportează valori descriptive ale unor variante experimentale, nu o analiză economică a costului biofertilizării, a randamentului pe hectar sau a rentabilității unei ferme.
În testul de germinare, controlul necontaminat a avut viabilitate de 100%, varianta cu 0,04 mg Pb/ml soluție 50%, iar cea cu 0,4 mg Pb/ml soluție 0%. Autorii notează că umflarea semințelor a apărut în toate variantele, dar dezvoltarea hipocotilului a fost blocată la concentrația mai ridicată.
La răsadurile transplantate, varianta martor a avut 22 cm, iar cea cu 0,04 mg Pb/ml soluție 19,8 cm. La 0,4 mg Pb/ml soluție, plantele au prezentat decolorări, uscarea frunzelor bazale și deformarea frunzelor apicale. În concluzia autorilor, intervalul 0-0,04 mg Pb/ml soluție este cel de toleranță observat în experiment, în timp ce concentrația de 0,4 mg Pb/ml soluție a avut efecte severe.
Limita centrală este chiar natura testului: rezultatele provin din condiții de laborator și ex situ, pe perioade și materiale descrise experimental. Ele indică un potențial de cercetare pentru fitoremediere și micropropagare, nu o validare agronomică la scară largă.
Sursa: RESEARCH ON THE USE OF MULBERRY VITROPLANTS IN ORDER TO PRACTICE A SUSTAINABLE AGRICULTURE







