Blocarea prelungită a sistemelor informatice ale ANCPI nu este doar o problemă tehnică și nici o simplă neplăcere administrativă. Dacă imposibilitatea de a desfășura normal operațiunile de cadastru și carte funciară continuă, România riscă să transforme o defecțiune informatică într-un blocaj economic cu efecte în lanț.
Piața imobiliară nu înseamnă doar oameni care cumpără și vând apartamente. În spatele fiecărei proprietăți există un circuit financiar și juridic mult mai larg: credite bancare, ipoteci, refinanțări, investiții, dezvoltări imobiliare, autorizații, dezmembrări și alipiri de terenuri, garanții pentru finanțarea companiilor, executări de contracte, investiții industriale și comerciale și numeroase alte operațiuni pentru care situația cadastrală și publicitatea imobiliară sunt esențiale.
Cu alte cuvinte, cartea funciară este una dintre infrastructurile prin care circulă capitalul într-o economie modernă.
Când nu se mai tranzacționează proprietatea, începe să se blocheze circulația banilor
Să presupunem că un dezvoltator a finalizat o clădire și trebuie să vândă apartamentele pentru a rambursa creditul contractat pentru construcție. Dacă tranzacțiile sunt întârziate, dezvoltatorul nu încasează. Dacă nu încasează, poate întârzia plata constructorului. Constructorul poate întârzia plata furnizorilor. Furnizorii își plătesc mai greu angajații, taxele sau propriile credite.
Un singur blocaj administrativ începe astfel să se propage.
Exact același mecanism poate apărea în cazul unei companii care intenționează să cumpere un teren pentru construirea unei fabrici, al unei firme care trebuie să constituie o ipotecă pentru obținerea unei finanțări sau al unei familii care a contractat un credit pentru cumpărarea unei locuințe.
O tranzacție blocată înseamnă bani care nu mai ajung la următoarea verigă.
Iar economia funcționează tocmai prin această circulație continuă a banilor.
Efectul de domino poate ajunge mult dincolo de sectorul imobiliar
Construcțiile și tranzacțiile imobiliare angrenează un număr foarte mare de domenii: bănci, notari, arhitecți, proiectanți, constructori, producători și comercianți de materiale, transportatori, agenții imobiliare, evaluatori, asigurători și furnizori de utilități.
Dacă tranzacțiile sunt împiedicate suficient timp, efectul poate migra dinspre piața imobiliară spre economia reală.
Dezvoltatorul nu încasează → constructorul nu este plătit → furnizorul rămâne fără lichidități → ratele bancare sunt amânate → investițiile sunt suspendate → salariile și taxele sunt plătite cu dificultate.
Aceasta este anatomia unui blocaj financiar în lanț.
Nu trebuie ca toate companiile să intre simultan în dificultate. Este suficient ca întârzierile să înceapă să se transmită între firme pentru ca problema de lichiditate a unei companii să devină problema alteia.
Statul poate ajunge să-și blocheze propriile venituri
Există și un paradox: statul care nu reușește să asigure funcționarea infrastructurii administrative poate pierde chiar veniturile de care are nevoie pentru propria funcționare.
Mai puține tranzacții și investiții înseamnă activitate economică amânată, deci și încasări fiscale amânate sau pierdute. Dacă blocajul ajunge la companii, efectele se pot vedea în TVA, impozite, contribuții sociale și alte venituri bugetare.
Într-o economie în care numeroase firme funcționează cu lichidități calculate atent și cu obligații lunare fixe, timpul devine o variabilă economică extrem de importantă.
O tranzacție amânată câteva zile este un inconvenient. Mii de operațiuni amânate săptămâni întregi pot deveni o problemă macroeconomică.
„Lebăda Neagră” poate fi uneori ceva aparent banal
Nassim Nicholas Taleb a popularizat conceptul de „Lebădă Neagră” pentru evenimente rare, greu de anticipat și cu efecte disproporționat de mari.
Nu susțin că blocajul ANCPI reprezintă deja o asemenea criză. Dar situația arată cât de vulnerabil poate deveni un sistem economic atunci când o infrastructură critică nu are suficiente mecanisme de redundanță.
Uneori crizele nu încep cu prăbușirea unei bănci sau cu falimentul unei corporații.
Pot începe cu ceva aparent banal:
„Nu funcționează aplicația.”
Dacă aplicația respectivă se află însă într-un punct prin care trebuie să treacă zilnic mii de operațiuni juridice și financiare, problema informatică încetează să mai fie doar informatică.
Un stat funcțional trebuie să aibă un regim de avarie
Aceasta este, de fapt, problema fundamentală.
Un stat modern nu poate permite ca o funcție economică esențială să depindă absolut de funcționarea unei singure infrastructuri informatice.
Avioanele au sisteme redundante. Centrele de date au infrastructură de rezervă. Băncile au proceduri de continuitate. Rețelele energetice sunt proiectate cu mecanisme de protecție și intervenție.
De ce infrastructura juridică esențială pentru circulația proprietății nu ar avea un regim operațional de avarie?
Guvernul și ANCPI trebuie să stabilească urgent proceduri temporare prin care operațiunile esențiale să poată continua atunci când sistemul informatic principal nu funcționează: fluxuri alternative controlate, procesarea cu prioritate a operațiunilor cu impact economic major, mecanisme temporare de înregistrare și validare și recuperarea ulterioară în sistem a operațiunilor realizate în perioada de avarie.
Desigur, orice procedură alternativă trebuie construită astfel încât să păstreze securitatea juridică, ordinea înscrierilor și protecția împotriva fraudei. Dar răspunsul unui stat nu poate fi pur și simplu: „aplicația nu funcționează, așteptați”.
Nu poți opri economia pentru că a căzut o aplicație
România trebuie să trateze infrastructura cadastrală și de carte funciară ca pe ceea ce este în realitate: infrastructură economică critică.
Problema depășește cu mult vânzarea apartamentelor. Vorbim despre proprietate, credit, garanții, investiții și despre capacitatea capitalului de a circula.
Dacă această arteră este închisă suficient timp, presiunea se transmite în întregul organism economic.
De aceea, intervenția trebuie făcută înainte ca o problemă informatică să devină o problemă de lichiditate, apoi una bancară, fiscală și, în cele din urmă, economică.
Statul trebuie să instituie imediat un regim de avarie care să permită continuarea în siguranță a operațiunilor esențiale de cadastru și carte funciară. Economia unei țări nu poate avea drept singur plan de rezervă așteptarea repornirii unei aplicații.
