Atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere din zona Novorossiisk au blocat temporar ruta prin care petrolul kazah ajungea și în România. Aproximativ 60% din importurile românești de țiței provin din Kazahstan, o mare parte fiind transportată prin sistemul Caspian Pipeline Consortium.

Într-o asemenea situație, problema economică fundamentală nu este prețul, ci cantitatea. Un terminal blocat, un petrolier care refuză să mai intre într-o zonă de război sau creșterea costurilor de asigurare reduc oferta fizică de țiței. Guvernul poate limita prețul afișat la pompă, dar nu poate produce prin decret petrolul care lipsește.

Dacă prețul este stabilit administrativ sub costul de import, rafinare și distribuție, companiile vor reduce aprovizionarea pentru a evita pierderile. Cererea va rămâne ridicată, iar stocurile se vor epuiza. În locul combustibilului scump vom avea stații fără combustibil, cozi, raționalizare și piață neagră.

Prețul transmite informația că o resursă a devenit mai rară. Eliminarea acestui semnal nu elimină lipsa, ci o agravează.

Răspunsul rațional al statului este diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, utilizarea rezervelor strategice, reducerea temporară a taxelor și sprijinirea țintită a sectoarelor vulnerabile. Populismul poate plafona prețul, dar nu poate umple conductele și petrolierele.