România discută din nou despre plafonarea prețurilor, deși problema reală este una de aprovizionare. Atacurile asupra navelor din apropierea terminalului CPC de la Novorossiisk au determinat suspendarea încărcărilor și reducerea producției petroliere din Kazahstan. Prin această rută trece cea mai mare parte a petrolului kazah destinat exportului.
Pentru România, situația este gravă deoarece peste jumătate din țițeiul rafinat provine din Kazahstan, în timp ce producția internă asigură mai puțin de o treime din necesar.
Guvernul poate plafona prețul afișat la pompă, dar nu poate produce prin decret țițeiul care nu mai ajunge în port. Dacă importatorii cumpără petrol mai scump, suportă costuri de asigurare mai mari și sunt obligați să folosească rute alternative, combustibilul nu poate rămâne artificial ieftin.
Plafonarea sub costul real nu rezolvă lipsa, ci o agravează. Companiile vor importa mai puțin, stocurile vor scădea, iar combustibilul poate dispărea din stații. În locul benzinei scumpe vom avea cozi, raționalizare și piață neagră.
România deține rezerve de urgență, dar acestea oferă doar timp pentru găsirea altor furnizori; nu pot înlocui permanent importurile.
Eșecul este politic: producția internă a scăzut, sursele nu au fost suficient diversificate, iar securitatea energetică a fost înlocuită cu discursuri populiste. Problema nu se rezolvă prin controlarea prețului, ci prin asigurarea cantității: mai multe surse, mai multe rute, rezerve reale și o politică energetică profesionistă.
