Partidele politice au promis o lege unitară a salarizării, bazată pe echitate, performanță și responsabilitate bugetară. În mai 2026, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat chiar un acord pentru adoptarea reformei. Două luni mai târziu, promisiunea s-a transformat din nou în negocieri fără rezultat, condiții și calcule electorale.
La 23 iulie, partidele încă nu ajunseseră la un consens. PSD anunța că nu votează proiectul fără garantarea veniturilor actuale, UDMR urmărea în special interesele angajaților din sănătate, PNL și USR susțineau documentul, iar AUR anunța că îl respinge deoarece nu reprezintă reforma promisă.
Fiecare partid își apără propriul bazin electoral, propriile sindicate și instituțiile pe care le controlează. Nimeni nu pare dispus să își asume o lege simplă și corectă, în care aceeași muncă să fie plătită comparabil, sporurile să fie justificate, iar salariile să depindă de competență, responsabilitate și performanță.
România are nevoie de o salarizare publică sustenabilă, nu de mii de excepții negociate politic. Reforma este și un angajament european, fiind necesară pentru corectarea inechităților și limitarea cheltuielilor salariale la un nivel pe care economia îl poate susține.
Dar partidele nu negociază pentru cetățeanul care plătește taxele. Negociază pentru propriile voturi. Când trebuie mărite taxele, găsesc imediat majoritate. Când trebuie eliminate privilegiile și făcută ordine în sistem, nu mai găsesc nici curaj, nici consens.
