O cercetare publicată în 2025 propune o metodă cantitativă pentru compararea sistemelor economice din 135 de țări. În locul etichetelor rigide, studiul folosește trei indici care măsoară apropierea față de modele capitaliste, comuniste și socialiste scandinave. Rezultatele sugerează că economiile reale combină proprietatea privată, mecanismele pieței și intervenția publică. Totuși, comparațiile trebuie citite cu atenție: o parte importantă a datelor este istorică, iar indicii nu reprezintă un clasament actualizat al statelor în 2026.
Analiza economistului Ali Zeytoon-Nejad, cercetător la Wake Forest University, pornește de la trei dimensiuni instituționale. Prima privește felul în care sunt organizate producția, investițiile și prețurile: prin piață, prin decizii publice sau printr-o combinație a celor două.
A doua dimensiune este proprietatea asupra mijloacelor de producție, care poate fi privată, publică ori mixtă. A treia urmărește amploarea intervenției statului, inclusiv prin taxe, cheltuieli bugetare, transferuri și subvenții. Împreună, aceste elemente oferă o imagine mai nuanțată decât clasificările bazate exclusiv pe ideologie.
Cercetarea calculează trei indici de similaritate, raportați la modele de referință. Valorile sunt cuprinse între zero și unu, iar un rezultat mai apropiat de unu indică o asemănare instituțională mai mare.
Rezultatele arată că indicii nu sunt categorii exclusive. O țară poate avea simultan trăsături asociate mai multor modele, deoarece proprietatea privată, piața și programele publice coexistă în majoritatea economiilor contemporane.
În cazul Statelor Unite, studiul indică o apropiere de 0,82 față de modelul capitalist și de 0,85 față de modelul socialist scandinav, în timp ce similaritatea cu modelul comunist este de 0,18. Diferența nu înseamnă că economia americană ar fi socialistă, ci reflectă folosirea unor criterii comune în calculul indicilor.
Modelul nordic este tratat de autor ca reper pentru o formă de socialism mixt. Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda păstrează însă proprietatea privată și mecanismele pieței, diferența principală fiind amploarea protecției sociale, a fiscalității și a redistribuirii.
Una dintre limitele importante ale comparației este că un indice de similaritate nu măsoară direct veniturile, productivitatea, infrastructura sau calitatea vieții. Două state pot avea structuri economice apropiate, dar rezultate foarte diferite, din cauza acumulării de capital, tehnologiei, educației și investițiilor realizate în timp.
Prin urmare, adoptarea unor instituții de piață nu garantează atingerea rapidă a nivelului de prosperitate al economiilor dezvoltate. Istoria, calitatea guvernanței și capacitatea administrativă pot modifica decisiv rezultatele unei economii mixte.
Studiul folosește și date istorice pentru perioada 1995–2020. Din acest motiv, concluziile nu trebuie prezentate drept un clasament actualizat pentru 2026. Ele descriu mai ales poziționări și evoluții instituționale surprinse în intervalul analizat.
Metoda poate fi extinsă, potrivit sursei, prin includerea pieței muncii, a sistemelor financiare, a stabilității politice, a încrederii sociale și a calității guvernării. Pentru România, asemenea dimensiuni sunt relevante deoarece forma oficială a economiei nu explică singură performanța sa.
Cercetarea arată că etichetele ideologice sunt repere incomplete pentru descrierea unei economii. Indicii pot ordona anumite caracteristici instituționale, dar nu explică singuri productivitatea, inovarea sau nivelul de trai. Pentru România, analiza relevantă trebuie să combine structura proprietății și dimensiunea statului cu performanța instituțiilor, investițiile și capacitatea de dezvoltare pe termen lung.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Politika24.RO.
