Hidrocentralele României nu au apărut peste noapte. Ele au fost construite prin efortul mai multor generații, din banii publici și prin sacrificiile părinților și bunicilor noștri. Scopul acestor investiții strategice era clar: asigurarea unei energii ieftine și stabile pentru populație și pentru economia națională, astfel încât România să fie mai competitivă și să se poată dezvolta.
Astăzi, mulți români au însă impresia că acest obiectiv s-a îndepărtat. Deși România dispune de unele dintre cele mai ieftine surse de producție a energiei electrice, consumatorii și companiile ajung adesea să plătească prețuri ridicate. Se creează astfel percepția că beneficiile unor active construite prin efortul întregii societăți nu se mai întorc în aceeași măsură către cetățeni și economie.
Rolul unui stat responsabil este să administreze resursele strategice în interesul public. Energia nu este doar o marfă, ci și un avantaj competitiv. O industrie care beneficiază de energie accesibilă produce mai ieftin, exportă mai mult, creează locuri de muncă și generează prosperitate. La fel, familiile au nevoie de facturi predictibile pentru a avea un nivel de trai decent.
Întrebarea legitimă este dacă politicile publice din ultimele decenii au urmărit cu adevărat acest obiectiv. Dacă investițiile făcute de generațiile trecute nu se traduc astăzi într-un avantaj pentru întreaga societate, atunci este firesc să discutăm despre modul în care sunt administrate aceste resurse și despre cui folosesc, în ultimă instanță, beneficiile lor. România are nevoie de o politică energetică orientată în primul rând către interesul național și către cetățenii care au finanțat aceste investiții.
