Reducerea utilizării erbicidelor poate proteja apa, solul și biodiversitatea, însă beneficiile sunt distribuite la nivelul întregii societăți, în timp ce cheltuielile apar imediat în ferma care schimbă tehnologia. O evaluare europeană a 20 de cazuri din șapte țări indică diferențe mari între metodele analizate. Rezultatele nu formează un eșantion reprezentativ statistic, dar arată că o soluție agronomică eficientă nu devine automat și rentabilă pentru agricultor.
Analiza realizată în cadrul rețelei europene OPER8 a inclus situații din Franța, Italia, Grecia, Spania, Letonia, Regatul Unit și Suedia. Cercetătorii au urmărit cinci tipuri de intervenții: plivit mecanic, culturi de acoperire, mulcire, agricultură de precizie și management ecologic.
Dintre metodele analizate, culturile de acoperire au avut cea mai bună combinație între rezultatul fermei și beneficiile pentru societate. Valoarea actualizată netă mediană a ajuns la 2.902 euro pe hectar, iar scorul socio-ecologic a fost de 70,6 din 100.
În schimb, celelalte metode au presupus compromisuri mai dificile. Plivitul mecanic a înregistrat o valoare mediană de minus 2.859 de euro pe hectar, agricultura de precizie minus 4.329 de euro, iar mulcirea minus 20.690 de euro. Managementul ecologic a obținut cel mai ridicat scor socio-ecologic, dar a rămas neprofitabil în cazurile analizate.
Prin urmare, aceste valori nu pot fi extinse automat asupra întregii agriculturi europene. Cazurile au fost selectate din rețele care testau deja alternative la erbicide și nu constituie un eșantion statistic reprezentativ. Ele sunt însă utile pentru înțelegerea mecanismului economic: fermierul suportă costul schimbării, în timp ce o parte importantă a beneficiilor apare în afara bilanțului fermei.
Înlocuirea erbicidelor nu înseamnă doar achiziția unei alte mașini. De exemplu, plivitul mecanic poate aduce treceri suplimentare pe teren, consum de combustibil și uzură. Agricultura de precizie presupune senzori, camere, software și echipamente care pot fi greu de amortizat, mai ales în exploatațiile mici și mijlocii.
La rândul său, mulcirea implică materiale și operațiuni suplimentare, iar managementul ecologic poate necesita schimbarea rotațiilor și a întregului sistem de cultură. În lipsa consultanței, a serviciilor comune și a unor rezultate testate în condiții locale, o fermă poate considera alternativa prea riscantă, chiar dacă efectele asupra mediului sunt favorabile.
În acest context, experiența României cu derogările pentru neonicotinoide oferă, potrivit sursei, un precedent relevant. Restricția unei substanțe și disponibilitatea unei alternative nu sunt același lucru. Dacă tranziția nu este pregătită, presiunea ajunge direct în costurile de producție și în deciziile de investiții ale agricultorilor.
Politica Agricolă Comună include deja instrumente pentru finanțarea unor practici cu efecte asupra mediului. Eco-schemele și intervențiile de dezvoltare rurală pot susține reducerea dependenței de pesticide, iar statele membre trebuie să aloce cel puțin 25% din plățile directe pentru eco-scheme.
Logica economică este clară: apa mai curată, solurile mai sănătoase și protejarea biodiversității au valoare publică, dar nu sunt reflectate integral în prețul cerealelor. De aceea, sprijinul nu ar trebui acordat automat oricărei tehnologii prezentate ca ecologică, ci practicilor ale căror costuri, rezultate agronomice și efecte de mediu pot fi măsurate.
În concluzie, costul reducerii erbicidelor depinde de metodă, condițiile locale și capacitatea fermei de a absorbi investiția. Evaluarea celor 20 de cazuri nu oferă o medie pentru Europa, însă arată de ce beneficiile colective nu pot înlocui, fără sprijin public, rentabilitatea necesară pentru adoptarea alternativelor.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Știrea Verde | Știri și investigații de mediu.
