Costul unei vaci nu poate fi calculat doar după suma încasată pentru lapte sau animale. Relatarea unui crescător din comuna Boldu, județul Buzău, readuce în discuție diferența dintre venitul unei ferme și profitul rămas după plata tuturor cheltuielilor. Hrana zilnică, întreținerea, utilajele, reparațiile și îngrijirea medicală formează o listă de costuri care continuă și atunci când încasările întârzie.
Fermierul cunoscut online drept „Marius Fermierul” a explicat, într-o postare preluată de Revista Ferma, că la un venit lunar de 5.000 de lei, între 2.000 și 3.000 de lei pot merge numai către hrana animalelor. Estimarea îi aparține și nu poate fi transformată într-un standard pentru toate exploatațiile, deoarece costurile diferă în funcție de efectiv, producție, furajele disponibile și modul de organizare a fermei.
Animalele trebuie hrănite în fiecare zi, indiferent dacă fermierul are sau nu bani disponibili în acel moment. Într-o fermă, cheltuielile recurente includ furajele, apa, energia, serviciile veterinare și materialele necesare întreținerii adăposturilor.
La acestea se adaugă costurile mai greu de observat din exterior. Un tractor se poate defecta, o vacă se poate îmbolnăvi, iar rezervele de nutreț trebuie constituite înainte de sezonul în care vor fi folosite. Astfel de situații pot consuma rapid banii care, la prima vedere, par să reprezinte câștigul fermierului.
Subvenția, subliniază crescătorul din Buzău, nu trebuie confundată cu un salariu. O parte importantă a acestor bani se întoarce în fermă prin furaje, utilaje, reparații, grajduri și lucrări legate de bunăstarea animalelor. Fără aceste cheltuieli, producția nu poate continua în condiții stabile.
Problema nu ține doar de nivelul cheltuielilor, ci și de momentul în care apar veniturile. În agricultură, banii sunt adesea investiți cu mult timp înainte ca produsele să fie vândute. Un crescător de animale, un cioban sau un legumicultor poate suporta luni de costuri înainte de a încasa rezultatul muncii.
Această decalare pune presiune pe lichiditatea fermei. Chiar dacă la finalul unei perioade există vânzări, suma respectivă trebuie raportată la banii investiți anterior și la rezervele necesare pentru următorul ciclu de producție. De aceea, cifra de afaceri sau venitul lunar nu arată singure rentabilitatea unei exploatații.
Relatarea fermierului mai evidențiază o diferență față de un loc de muncă obișnuit: activitatea nu se suspendă în weekenduri sau de sărbători. Vacile trebuie hrănite și mulse indiferent de calendar, iar responsabilitatea rămâne permanent în sarcina celui care conduce ferma.
Asta nu înseamnă că orice fermă este automat nerentabilă și nici că fiecare cheltuială are aceeași pondere. Înseamnă însă că o evaluare corectă trebuie să includă costurile directe, investițiile, riscurile și perioadele fără încasări, nu doar banii primiți într-o anumită lună.
Agricultura trebuie protejată ca activitate esențială, nu doar discutată prin prisma taxelor sau a subvențiilor. Ea asigură o nevoie primară, iar accesul românilor la hrană cât mai accesibilă depinde și de existența unor ferme care pot rezista financiar. Pentru fermier, venitul este doar începutul calculului: costurile recurente, investițiile și riscurile stabilesc dacă munca se transformă sau nu în profit.
Vezi și: Cât costă creșterea unei vaci și ce arată cazul unui fermier din Buzău despre economia rurală — roconomia.ro.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Revista Ferma.
