Criza lirei turcești nu a fost provocată de o singură vulnerabilitate, ci de suprapunerea dintre dependența de capital extern, importurile de energie și pierderea încrederii în politica monetară. În timp ce Grecia a ajuns dependentă de programe internaționale de salvare, Turcia a traversat o depreciere prelungită a monedei și o inflație extrem de ridicată, deși datoria publică era relativ redusă. Dobânzile menținute jos au amplificat presiunile asupra lirei și asupra prețurilor interne.
Turcia avea deja o economie dependentă de capital extern, importuri de energie și finanțare în valută. Când investitorii au început să perceapă riscuri mai mari, presiunea asupra monedei s-a intensificat.
Problemele s-au accentuat din 2018, iar după 2021 deprecierea a căpătat o viteză mult mai mare. Un moment decisiv a fost alegerea unei politici monetare neobișnuit de relaxate, într-o perioadă în care inflația accelera.
În mod obișnuit, o bancă centrală majorează dobânda când prețurile cresc rapid. Scopul este reducerea cererii de credit, a consumului și a presiunilor inflaționiste.
Politica monetară a Turciei a urmat însă, pentru o perioadă, direcția opusă. Dobânzile au fost reduse în a doua parte a anului 2021, deși inflația era deja ridicată. Pentru populație și investitori, păstrarea economiilor în lire a devenit astfel mai puțin atractivă.
În consecință, o parte a banilor s-a mutat către dolari, euro, aur sau alte active. Cererea mai mare de valută a depreciat lira, iar importurile au devenit mai scumpe, formându-se un cerc vicios: lira se depreciază, importurile se scumpesc, inflația crește, iar populația fuge din moneda națională.
Potrivit datelor citate în ideile de bază ale analizei, inflația anuală a prețurilor de consum a ajuns la 85,5% în octombrie 2022. În aceeași perioadă, prețurile producției industriale au crescut cu aproximativ 158%.
În asemenea condiții, economiile păstrate în lire își pierdeau rapid puterea de cumpărare. Salariile puteau crește nominal, însă majorările erau absorbite într-o proporție importantă de scumpiri.
Problema devenise, prin urmare, una de încredere. Lira nu mai era privită doar ca mijloc de plată, ci ca un activ de care oamenii trebuiau să se protejeze.
Autoritățile au încercat să limiteze deprecierea prin vânzări de valută și prin introducerea unor depozite în lire protejate față de variațiile cursului. Măsura transfera însă riscuri către buget și sistemul financiar.
Astfel de intervenții pot câștiga timp, dar nu elimină cauza fundamentală: inflația ridicată și lipsa unei politici monetare suficient de restrictive. Apărarea unei monede devine dificilă când anticipațiile publicului se îndreaptă persistent spre depreciere.
După alegerile din 2023, Turcia a schimbat direcția. Banca centrală a început să majoreze puternic dobânzile, iar în 2024 rata principală de politică monetară a ajuns la 50%.
Obiectivul declarat a fost menținerea unei politici restrictive până la scăderea durabilă a inflației și a anticipațiilor inflaționiste. Schimbarea a redus unele riscuri și a contribuit, potrivit evaluărilor citate, la îmbunătățirea încrederii și refacerea rezervelor valutare. Totuși, credibilitatea nu revine imediat.
Când moneda națională se depreciază, importurile devin mai scumpe, de la energie și materii prime până la utilaje, componente și produse alimentare. Aceste costuri sunt transferate apoi în prețurile interne, mai ales într-o economie dependentă de importuri.
FMI arată că transmisia deprecierii cursului către inflație s-a intensificat în Turcia în ultimii ani. În acest context, o depreciere bruscă a lirei poate alimenta din nou anticipațiile inflaționiste, iar majorările de taxe au contribuit, împreună cu deprecierea monedei, la noua accelerare a inflației după jumătatea anului 2023.
Deprecierea monedei afectează direct gospodăriile ale căror venituri și economii sunt exprimate în lire. Aceeași sumă din cont cumpără mai puțin combustibil, alimente, medicamente sau bunuri importate.
Un pensionar poate primi nominal o pensie mai mare, dar dacă prețurile cresc mai repede decât venitul său, nivelul real de trai scade. În același timp, companiile cu datorii în valută au nevoie de mai multe lire pentru a rambursa aceeași sumă în euro sau dolari.
În acest sens, inflația și deprecierea funcționează ca un transfer discret de avere de la cei care dețin moneda către cei mai bine protejați împotriva pierderii acesteia.
România nu este Turcia, iar structura financiară și nivelul inflației sunt diferite. Lecția generală rămâne însă relevantă: valoarea unei monede depinde de disciplina fiscală, politica monetară, productivitate, balanța externă și credibilitatea instituțiilor.
Când dezechilibrele și neîncrederea se acumulează, moneda poate transfera rapid costul ajustării către populație. O țară nu are nevoie de o datorie publică uriașă pentru o criză severă; este suficient ca oamenii să nu mai creadă că banii de astăzi își vor păstra valoarea mâine.
Pentru contextul statistic menționat în analiză, poate fi consultată pagina Băncii Mondiale privind inflația prețurilor de consum în Turcia.
