Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a descoperit rețeta succesului geopolitic: România ar avea de câștigat din ajutorul acordat Ucrainei pentru că… este aproape. Declarația a fost făcută în cadrul Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, organizat sub patronajul Ministerului de Externe al României și al Ucrainei.
Pe scurt, războiul de peste graniță este prezentat nu doar ca o tragedie umană, ci și ca o oportunitate economică, ambalată diplomatic sub sintagme precum „bază economică”, „infrastructură extinsă” și „capacitate instituțională”.
În discursul oficial, ministrul a vorbit despre pace justă, garanții de securitate și integrarea europeană a Ucrainei și Republicii Moldova. Mesajul sună corect pe hârtie. În realitate, accentul cade tot mai vizibil pe potențialul de afaceri al reconstrucției unui stat devastat de război.
Ajutorul umanitar se transformă subtil într-o listă de avantaje competitive, iar România este poziționată ca un jucător care „știe să profite” de contextul regional.
România este prezentată ca fiind pregătită instituțional și logistic pentru reconstrucția Ucrainei. În același timp, spitalele românești se confruntă cu lipsuri cronice, școlile se închid în mediul rural, iar infrastructura internă este departe de a fi un model european.
Întrebarea firească rămâne:
reconstruim Ucraina înainte să ne reparăm propriile fisuri?
Formatul „Triunghiul Odesa” este invocat ca dovadă a implicării strategice a României. Sună bine în comunicatele oficiale, dar pentru cetățeanul român rămâne un concept abstract, fără impact direct asupra nivelului de trai, siguranței sau stabilității economice interne.
Declarațiile Oanei Țoiu reușesc performanța de a transforma o tragedie regională într-un discurs despre avantaje și oportunități. În loc de prudență și echilibru, publicul primește un mesaj rece, tehnocratic, în care războiul devine context favorabil, iar proximitatea geografică – argument de profit.
Solidaritatea nu ar trebui să fie contabilizată în termeni de câștig.