Agricultura europeană nu poate ajunge la sustenabilitate prin aceleași reguli și stimulente pentru toate fermele. O analiză publicată de Frontiers, realizată de cercetători ai Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, evidențiază diferențele de climă, venituri, structură a exploatațiilor și acces la tehnologie. În acest context, Politica Agricolă Comună are rezultate diferite între regiuni și categorii de ferme. Studiul susține un sprijin mai bine adaptat și indicatori care să includă economia, mediul și coeziunea rurală.
Cercetarea examinează literatura de specialitate și politicile europene din perioada 2010-2025. Autorii au combinat analiza conceptuală, studiul legislației, evaluarea cercetărilor economice și analiza bibliometrică.
Interesul pentru sustenabilitate a crescut după 2016, pe fondul schimbărilor climatice, al digitalizării și al presiunilor asupra satelor. Totuși, efectele măsurilor europene depind de condițiile specifice fiecărui stat și fiecărei regiuni.
Clima, mărimea fermelor, veniturile, accesul la piețe și dotarea tehnologică diferă considerabil. Prin urmare, o regulă identică poate însemna costuri disproporționate și îi poate avantaja pe fermierii care au deja capital și infrastructură.
Potrivit analizei, Politica Agricolă Comună contribuie la stabilizarea veniturilor și la atingerea unor obiective de mediu. Plățile directe și măsurile pentru dezvoltare rurală pot susține fermele mici și pot încuraja protejarea solului, apei și biodiversității.
Pe de altă parte, literatura evaluată semnalează efecte divergente. Unele forme de sprijin pot mări diferențele dintre beneficiari, pot influența prețurile terenurilor sau pot descuraja diversificarea activităților agricole.
De aceea, autorii recomandă clasificarea fermelor și regiunilor după caracteristici relevante. Finanțarea și obligațiile de mediu ar putea astfel să reflecte condițiile locale, nu doar obiectivele stabilite la nivelul Uniunii.
Sustenabilitatea unei exploatații nu se măsoară numai prin producție. Profitabilitatea, lichiditatea, îndatorarea și gestionarea riscurilor contează pentru continuitatea activității.
În plus, prețurile volatile, energia scumpă, costurile inputurilor și fenomenele meteorologice extreme pot lovi rapid fermele vulnerabile. Cercetătorii susțin, de aceea, indicatori care reunesc performanța financiară și efectele asupra solului, apei, biodiversității și emisiilor.
Dimensiunea socială are nevoie de o evaluare mai clară. Reînnoirea generațiilor, locurile de muncă și accesul la servicii rurale arată dacă tranziția consolidează sau slăbește comunitățile locale.
Tehnologiile de precizie, monitorizarea și inteligența artificială pot îmbunătăți productivitatea și folosirea resurselor. Beneficiile nu ajung însă automat la toți fermierii.
Accesul inegal la echipamente, conectivitate și competențe poate adânci diferențele dintre exploatații. În consecință, digitalizarea agriculturii are nevoie de finanțare, instruire și soluții potrivite dimensiunii și profilului fiecărei ferme.
Agricultura durabilă în UE depinde, potrivit analizei, de capacitatea politicilor publice de a recunoaște diversitatea fermelor și regiunilor. Adaptarea sprijinului financiar, a cerințelor de mediu și a investițiilor digitale poate îmbunătăți rezultatele. Fără această calibrare, măsurile comune riscă să reducă eficiența tranziției și să accentueze diferențele dintre exploatații.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de AgroPublica.RO.
