Când independența energetică devine doar un slogan electoral

România, țară cu rezerve naturale uriașe și cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, se pregătește să cumpere gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite. Decizia vine într-un context paradoxal: în loc să exploateze resursele proprii din Marea Neagră și din depozitele interne, autoritățile preferă importul scump, justificat prin „nevoia de diversificare a surselor”.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, chiar şi înainte de a începe extracţia din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Odată cu exploatarea acelui zăcământ, la finalul anului 2027, vom fi mult mai puternici energetic. Pentru această iarnă, ministrul spune că „suntem pregătiţi”, întrucât depozitele sunt umplute cu gaz în proporţie de 95,5%, peste media UE.

De la independență energetică la dependență strategică

Guvernele care s-au succedat în ultimii ani au vorbit obsesiv despre „independență energetică”. În realitate, România a ajuns să importe tot mai mult. Deși produce în medie peste 90% din necesarul de gaze, decidenții au ales să semneze contracte externe, uneori chiar la prețuri superioare celor interne.

Adevărata întrebare este: cui folosește această politică? Companiile străine care vând LNG la prețuri mari câștigă, în timp ce românii plătesc facturi tot mai greu de suportat.

Gazul românesc, exportat ieftin – gazul american, cumpărat scump

Paradoxul devine grotesc: România exportă gaze către vecini, dar cumpără gaz lichefiat de peste Ocean, transportat mii de kilometri, cu costuri logistice uriașe.
Această „strategie” ridică semne de întrebare privind capacitatea guvernului de a gestiona resursele naționale și de a proteja interesele cetățenilor.

Cine are de câștigat?

În spatele deciziilor se află, ca de obicei, interese economice și politice majore. Marile companii americane de energie și intermediarii locali își consolidează pozițiile, în timp ce opinia publică este anesteziată cu declarații despre „solidaritatea transatlantică”.

România nu mai este un actor energetic regional, ci o piață de desfacere. Iar independența promisă de ani de zile se topește în fața unei realități reci: țara care are gaz, dar cumpără gaz.