

În evaluarea efectului Politicii Agricole Comune, simpla creștere a finanțării nu este suficientă pentru a demonstra un câștig de productivitate. Studiul realizat de Ionel-Mugurel Jitea și Cristina Bianca Pocol arată că, în cazul agriculturii românești, intrările au crescut mai repede decât outputul, iar indicele productivității totale a factorilor a continuat să scadă după aderarea la Uniunea Europeană.
Cercetarea se intitulează The Common Agricultural Policy and productivity gains in Romanian agriculture: is there any evidence of convergence to the Western European realities? și a fost publicată în Studies in Agricultural Economics în 2014. Întrebarea analitică este dacă stimulentele financiare asociate PAC au produs o convergență a agriculturii României către nivelurile de productivitate ale UE-15.
Autorii au construit estimarea pe date naționale agregate, colectate din statistici oficiale românești și europene pentru perioada 1998-2013. Anul 1998 a fost utilizat ca an de bază pentru indicii de input și output, iar conturile economice agricole au fost exprimate în moneda curentă, cu 2012 ca reper valoric 100.
Vectorul inputurilor a cuprins consumul intermediar, consumul de capital fix, forța de muncă angajată, alte taxe pe producție, sprijinul financiar guvernamental, chiriile și dobânzile. În consumul de capital fix a fost inclusă și valoarea terenurilor. Outputul a acoperit 40 de produse: 30 de culturi, opt produse zootehnice, servicii agricole și industria de procesare.
Productivitatea a fost estimată cu tehnici de contabilizare a excedentului și indici aditivi, pentru a compara perioada anterioară și perioada ulterioară aderării la UE. Această alegere metodologică este importantă: autorii măsoară TFP în termeni valorici, nu printr-un indice multifactorial identic cu cel utilizat de toate instituțiile care au făcut estimări pentru România.
Rezultatul principal este o scădere medie anuală de 2,7% a TFP în perioada analizată. Mai ales după 2007, decalajul dintre creșterea inputurilor și creșterea outputului a devenit mai pronunțat. Cheltuielile guvernamentale au ajuns aproape de trei ori mai mari după introducerea PAC, însă indicele TFP nu a răspuns pozitiv.
Constatarea nu trebuie confundată cu o scădere generală a producției. Producția vegetală a continuat să domine valoarea outputului agricol și și-a majorat ponderea după aderare. Problema evidențiată de model este raportul dintre totalul resurselor utilizate și rezultatele obținute. Producția animală și procesarea au rămas componente reduse ale valorii totale.
Jitea și Pocol identifică drept factor explicativ capacitatea slabă de a produce și vinde bunuri cu valoare adăugată ridicată. În lipsa unei ponderi mai mari a acestor produse, creșterea finanțării și a unor categorii de inputuri nu s-a transformat într-un câștig corespunzător al productivității.
În argumentația studiului, efectul subvențiilor trebuie analizat împreună cu structura exploatațiilor. Între 2002 și 2012, agricultura României a primit subvenții de 16,4 miliarde de euro, aproape jumătate din bugetul UE. Totuși, aderarea nu a dus la consolidarea fermelor, iar fermele de semisubzistență au continuat să fie caracteristice sectorului.
Distribuția sprijinului a fost concentrată: 12,05% din plățile aferente Pilonului I al PAC au fost alocate unui grup care reprezenta doar 0,03% dintre ferme. Studiul citează acest raport ca indiciu că modelul de politică agricolă occidentală nu s-a potrivit integral structurilor agricole din Europa de Est.
Pe această bază, autorii nu găsesc dovezi semnificative de convergență reală către nivelurile UE-15. Ei leagă decalajul și de factori intangibili, precum capitalul uman, social și tehnologic, precum și de relația dintre structura dotărilor și productivitate.
Rezultatul de minus 2,7% anual diferă de estimări citate pentru aceeași țară. USDA a calculat o creștere anuală de 0,013% în intervalul 1998-2011, iar DG Agri o creștere de 2% între 2001 și 2010. Studiul explică diferențele prin modul de construire a indicilor: USDA agregă ritmurile de creștere ale produselor și inputurilor ponderate cu veniturile și costurile, în timp ce DG Agri utilizează un indice de productivitate multifactorială.
Aceasta este principala precauție de interpretare. Concluzia autorilor este valabilă pentru definiția, agregarea și intervalul de date folosite: în termeni valorici, creșterea inputurilor a depășit creșterea outputului, iar sprijinul PAC nu a îmbunătățit TFP-ul agriculturii românești în perioada 1998-2013.







