O comparație economică bazată exclusiv pe PIB-ul pe locuitor poate rata diferențe esențiale dintre localități. În studiul „Social Disparities in the Regional Development and Policies of Romania”, Dumitru Sandu arată că dezvoltarea teritorială trebuie analizată simultan prin educație, sănătate, consum, infrastructură, ocupare și relații sociale.
Articolul a fost publicat în International Review of Social Research, în 2011. Autorul urmărește două obiective: identificarea principalelor linii ale disparităților sociale locale și regionale și examinarea raportului dintre aceste disparități și actualele regiuni de dezvoltare. Instrumentul central al cercetării este Indicele dezvoltării sociale locale, IDSL.
PIB-ul pe locuitor are sens ca indicator economic la nivel de județ sau regiune, însă multe dimensiuni ale calității vieții se formează local. Educația, sănătatea, consumul și interacțiunile sociale sunt puternic legate de localitatea în care trăiesc oamenii. Din acest motiv, Sandu preferă să agregheze indicatori locali atunci când măsoară dezvoltarea socială regională.
IDSL este construit pentru comparația dintre comune și orașe. Ipoteza de măsurare este că o localitate este mai dezvoltată atunci când are un nivel mediu de educație mai ridicat, o stare de sănătate mai bună, o populație adultă mai tânără, gospodării mai bine dotate și un consum public mai mare pentru locuire.
Indicele reunește șapte indicatori: stocul de educație, vârsta medie a persoanelor de peste 14 ani, speranța de viață la naștere, autoturismele la mia de locuitori, suprafața medie a locuinței, consumul de gaze pe locuitor și categoria de mărime și statut rezidențial. Analiza factorială a fost aplicată pentru 3.166 de comune și orașe. IDSL are un indice KMO de 0,727, iar variabila latentă în care se grupează cei șapte indicatori are o valoare proprie de 39%. Pentru comune, corelația dintre noul indice și indicele anterior al dezvoltării comunelor este de 0,75.
Autorul folosește și o variantă IDSL6, care exclude indicatorul de mărime și statut rezidențial. Corelația dintre IDSL și IDSL6 este de 0,97, ceea ce permite folosirea lor alternativă în funcție de întrebarea de analiză. În modelele explicative, IDSL6 este tratat ca o măsură a dezvoltării sociale care nu include direct avantajul statistic al unei localități urbane sau mari.
În ierarhia localităților, primele poziții nu sunt ocupate exclusiv de orașe mari. Dumbrăvița, lângă Timișoara, Corbeanca, lângă București, și Voluntari se află între localitățile cu cele mai ridicate valori. În top apar și Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, București, Sinaia, Predeal și Bușteni. Rezultatul sugerează că proximitatea față de centre economice puternice poate fi un avantaj pentru anumite comune, dar nu că orice localitate periurbană are automat aceeași situație.
La nivel regional istoric, valorile medii IDSL sunt 64 în Moldova, Muntenia și Oltenia, 75 în Transilvania, 76 în Banat și 97 în București-Ilfov. La nivel județean, Teleorman și Giurgiu au cele mai mici valori, 50 și 53, în timp ce Botoșani și Vaslui au câte 55. Sudul nu este doar o categorie geografică, ci o zonă în care se cumulează, în unele județe, ocuparea agricolă ridicată, urbanizarea redusă și pierderea capitalului uman.
Regresia explicativă arată că dezvoltarea socială este legată de urbanizare, mărimea localității, ponderea populației ocupate în agricultură, dezvoltarea zootehniei, navetism, situarea la drum european și distanța față de cel mai apropiat oraș. În modelul pentru totalul localităților, coeficientul de determinare R2 este 0,68, iar numărul de cazuri este 2.844. Modelul pentru comune are R2 de 0,57, iar cel pentru orașe 0,62.
Rezultatele arată că PIB-ul pe locuitor al județului nu are aceeași forță explicativă ca structura ocupării și accesibilitatea. În analiza descrisă de autor, coeficientul PIB-ului este nesemnificativ în unele modele, iar ponderea populației ocupate în agricultură are asociere negativă cu dezvoltarea socială. Dezvoltarea sectorului zootehnic și navetismul sunt asociate pozitiv, deși semnificația diferă între modele.
Între 1990 și 2009, mortalitatea infantilă a coborât de la 27‰ la 10‰. Totuși, diferența rural-urban a rămas constantă, la aproximativ 4-5‰. Pentru speranța de viață, avantajul urban este de aproximativ doi ani pentru bărbați și un an pentru femei. Datele indică astfel o îmbunătățire generală, concomitent cu menținerea unei inegalități teritoriale.
PIB-ul pe locuitor a crescut între 1999 și 2007, iar perioadele de accelerare a creșterii au fost însoțite de accentuarea decalajelor interjudețene. Această asociere nu demonstrează însă că expansiunea economică produce direct disparități; studiul descrie coexistența celor două evoluții.
În concluzie, politica regională nu poate fi evaluată doar prin media unei regiuni. Sud-Muntenia are cel mai mare decalaj intraregional, 24 de puncte între Prahova și Teleorman, iar diferențele urban-rural depășesc 45 de puncte în Cluj, Iași și Dolj. Autorul nu oferă o rețetă administrativă definitivă și subliniază că delimitările regionale trebuie analizate împreună cu județele, microregiunile și instituțiile de dezvoltare. O limită explicită a cercetării este disponibilitatea redusă a seriilor istorice și lipsa comparabilității perfecte pentru unele date din perioade diferite.
Sursa: Social Disparities in the Regional Development and Policies of Romania
