Aproximativ 1,8 milioane de români lucrează în prezent un program complet de 168 de ore pe lună, fiind remunerați la nivelul salariului minim. Această realitate evidențiază o problemă structurală a economiei: dependența de forță de muncă ieftină și productivitate scăzută.
Din perspectivă economică, un număr atât de mare de angajați plătiți la minim limitează consumul intern, unul dintre principalii motoare de creștere economică. Veniturile reduse se traduc în cheltuieli restrânse, ceea ce afectează direct comerțul, serviciile și investițiile.
În același timp, această situație pune presiune pe piața muncii. Salariile mici descurajează calificarea și performanța, contribuind la migrația forței de muncă către economii mai dezvoltate. România riscă astfel să rămână blocată într-un model economic bazat pe costuri reduse, în loc să evolueze către unul bazat pe valoare adăugată.
Pe termen lung, menținerea unui procent ridicat de angajați la salariul minim poate afecta stabilitatea economică. Fără creșteri reale de venituri și fără investiții în educație și productivitate, economia devine vulnerabilă la șocuri externe și la scăderea competitivității.
Situația ridică o întrebare esențială: poate România să susțină creștere economică durabilă bazându-se pe muncă ieftină sau este nevoie de o schimbare profundă de model economic?
