Creditele scumpe nu sunt doar o problemă a celor care au rate la bancă. Ele sunt o problemă națională. Atunci când o familie plătește lunar sume uriașe către bancă, acei bani nu mai ajung în consum, în educație, în sănătate, în mici investiții sau în economia locală. Practic, bunăstarea viitoare a românilor este confiscată în avans prin dobânzi ridicate.
O rată mare înseamnă mai puțini bani pentru mâncare de calitate, pentru haine, pentru vacanțe, pentru renovarea casei, pentru cumpărături și servicii. Când milioane de oameni reduc consumul, firmele vând mai puțin. Când firmele vând mai puțin, reduc investițiile, amână angajările și uneori închid. Așa începe blocajul economic: nu prin lipsa muncii, ci prin lipsa banilor rămași în economie.
Statul pierde și el. Dacă oamenii consumă mai puțin, statul încasează mai puțin TVA. Dacă firmele au profituri mai mici, statul încasează mai puțin impozit. Dacă economia încetinește, apar presiuni pe salarii, pe locurile de muncă și pe bugetul public. În loc ca banii să circule între cetățeni, firme și stat, ei se scurg masiv către sistemul bancar.
O economie sănătoasă nu poate fi construită pe credite scumpe. Creditul trebuie să fie un instrument de dezvoltare, nu o capcană care sugrumă veniturile viitoare. România are nevoie de dobânzi rezonabile, de capital ieftin pentru firme și de politici publice care să lase banii să circule în economie. Altfel, vom avea cetățeni îndatorați, firme slăbite și un stat tot mai dependent de împrumuturi.
